Ziua 0

Obama Inauguration 2009

Pentru azi, nu pot să scriu mai mult. A fost o zi… fantastică, un amestec de emoţii si speranţă, de limbă engleză vorbită corect şi de un cuplu care se iubeşte ca niste adolescenţi, cu 2 fete adorabile şi atât de normale.

Pentru mai multe poze, aici. E greu de cuprins tot ce a fost azi într-un click de declanşator, dar se apropie de adevăr.

Totuşi, redau aici partea din discurs care mi s-a părut cea mai iscusită oratoric (în traducere proprie):

“Către acei lideri de pe tot întinsul globului care caută să creeze conflicte, sau să motiveze părţile rele ale propriei naţiuni aruncând vina pe Vest – realizaţi că cetăţenii voştri vă vor judeca pe baza a ceea ce construiţi, nu pentru ceea ce distrugeţi. Către aceia care se agaţă de putere prin corupţie şi minciuni şi amuţirea disidenţei, realizaţi că sunteţi de partea greşită a istoriei; dar noi vă vom întinde mâna dacă sunteţi dispuşi să vă descleştaţi pumnul.”

Parcă e altceva decât “Childrens do learn!”

Happy America din nou!

Am venit să şterg praful…

… ca să nu mă prindă 2009 cu rufe murdare sau lucruri vechi nerezolvate.

Nu scriu acum prea mult, o să revin în zilele următoare cu câteva posturi despre ce a fost 2008: politic, criza financiară, ce am mai prestat, vacanţa în RO şi altele asemenea.

La Mulţi Ani! Un 2009 mai liniştit şi mai fericit, dacă s-o putea.

S-auzim de bine!

Postat in 1001 articole. Etichete: . 2 Comentarii »

Omul nou chinez: direct melaminat!

E deja notorie povestea cu laptele praf şi lichid chinezesc îndoit cu melamină. Oare o fi bun pentru a lustrui mobila de bucătărie, acoperă zgârieturile?

Dacă mă simt cu sânge’n coaie, mâine îl întreb pe colegul de laborator chinez cum e treaba. Tipul e foarte naţionalist, deci show total! Îmi povesteau ceilalţi colegi mai vechi ce nebunie a ieşit când au glumit cu el pe tema pastei de dinţi compromise.

9/11

Acum mă uit la înregistrarea NBC din acea dimineaţă. Nimeni nu a prins live primul avion intrând în turn, dar al doilea… a fost pe viu.  În toţi aceşti ani am avut reale dificultăţi de a vedea imagini din acea zi… mă uit acum, ştiu când ar trebui să apară şi al doilea avion, dar… parcă aş vrea să nu vină.

Mda… la 9:03 al doilea turn este lovit…

Şi senzaţia de pumn în plex e la fel de puternică.

Elveţienii ăştia, domnule, nu se mulţumesc să facă doar ciocolată şi ceasuri

Uite atâta e Large Hadron Collider. Deja primesc mesaje alarmiste pe messenger cum că o să ne mănânce găurile negre pe toţi. Vorba lui Ştefan, cred că o dorm de apocalipsa asta.

Eu, unul, mă bucur că l-au făcut şi că îl vor folosi pentru cercetare. Dacă aş fi rămas centrat pe fizică, cred că CERN ar fi fost idealul meu ca loc de muncă. Mi-aş dori să pot vizita odată complexul respectiv. Raza cercului e 4.3 kilometri, deci circumferinţa… cum era, 2Pi*R? Oare au metrou propriu în jurul instalaţiei?

Hai, găuri negre la toată lumea şi să ne vedem sănătoşi!

UPDATE: Dom’ne, sunt în trend. Uitaţi-vă mai jos care sunt cele mai populare postări din wordpress-ul românesc.

Deci sunt în tendinţe. Sau era te’n dinţi?

M-am băgat şi eu un pic în oceanul Atlantic!

Nu de tot, ci aşa, un pic:

Pentru că e weekend lung, luni fiind Labor Day (Ziua muncii), am zis să încerc să ajung duminică la plajă la ocean. Cea mai apropiată destinaţie de mine e Cocoa Beach. Din cauza lui Gustav, cerul a fost foarte înnorat; n-am văzut soarele deloc duminica asta. Bine că săptămâna asta, când trebuie să merg la lucru, se anunţă soare.

Aşa că am alimentat cu benzină (care a revenit la preţuri mai rezonabile, deşi tot scumpă e, la $3.549 pentru un galon) şi am pornit. Drumul bun, deloc aglomerat, a durat cam 50 de minute. După cum se poate vedea pe hartă, am drum destul de direct, “drept” cum ar veni, aproape de unde sunt eu până aproape de buza oceanului.

Mă uitasem înainte pe hartă după ceva locuri de parcare, pentru că mă aşteptam la aglomeraţie, fiind Labor Day. Dar… spre disperarea comercianţilor, aglomeraţie şi nu prea. Am găsit liniştit un loc de parcare la un McDonalds, la 500 de metri de plajă. Dacă mai mergeam, găseam şi mai aproape, dar a fost ok şi acolo; plus că am avut şi un mini-şoc – veţi vedea mai încolo de ce.

Aşa, am ajuns la plajă. Care arată cam aşa:

Plajă lungă cât vezi cu ochii, oceanul zdrobitor, atât la propriu, datorită valurilor, cât şi la figurat, lume destulă pentru vremea total înnorată şi nepropice plajei. Probabil or fi dat bani buni pe hotel, transport etc. şi atunci profită de orice moment fără ploaie.

Pentru că văzusem prognoza, nu mi-am luat gogoşarii pentru a intra în apă, aşa că am intrat doar cu picioarele, stând mult timp pe mal, să mă bată apa. Se putea simţi şi de acolo curentul puternic; apa caldă şi foarte plăcută, cu o culoare cenuşiu-galbenă (probabil din cauza curentului de fund) şi înspumată. Ca să vă faceţi o idee despre cum arată, am încercat să şi filmez un pic:

Cât am stat jos, pe prosop, vreo 20 de minute, am primit 2 mostre gratuite (un suc la pungă de aluminiu, gen Tropicana pe vremuri şi 2 cutiuţe de cereale) şi am văzut salvamarul alergând să scoată o ameţită din apă (a supravieţuit). Am mai făcut ceva poze, m-am zgâit la femei (slabă recolta!) şi am plecat, că vroiam să mai ajung şi în altă parte.

Pe strada pe unde am ajuns la plajă este un magazin Ron Jon, aici in Cocoa Beach fiind unul dintre cele mai mari din ţară (de altfel, şi foarte bine poziţionat):

Am intrat, măcar de curiozitate. Ei, bine, e imens:

Am mai multe imagini aici.

Găsiţi de toate aici pentru a fi o beach-girl sau surfer-dude perfecţi. De la nimicuri, suveniruri, amintiri, până la haine de plajă şi echipament de surf, produse mii şi mii! Am şi încercat nişte tricouri şi pantaloni scurţi, cumpărându-mi o pereche de pantaloni până la genunchi, aşa, de vară-toamnă-iarnă-primăvară, cum e aici. Preţuri OK, pentru o staţiune, destulă lume la cumpărături. Un magazin superb, pe 2 etaje, cu cascadă interioară şi lift de sticlă.

Pentru a ajunge la Cocoa Beach, treci peste 2 poduri. De pe unul din ele se vede în depărtare Port Canaveral, locul de unde pleacă o serie de nave de croazieră. Aşa că dacă tot eram în zonă, am zis să mă duc şi până acolo, să văd ce se vede.

M-am întors la McDonalds să îmi iau maşina. După ce am intrat înăuntru să mă spăl un pic, când am ieşit…

Şoc! Care e a mea?

Alături de mine parcase cineva, care tocmai ieşea când făceam eu poza. A văzut şi el ce pozez şi a început să râdă. Ah, a mea e cea din dreapta.

De unde eram eu am ajuns în cam 10 minute la unul din terminale, chiar când ditai nava pleca:

De aici, se puteau vedea alte 2 nave:

Aşa că m-am dus către ele. Zona e foarte bine marcată, parcări de medie durată din belşug, companii de renume în domeniu reprezentate (Disney, Royal Carribean, Norwegian, Carnival; nu dau linkuri, că nu m-au plătit). Am intrat eu într-una din parcările astea, după ce l-am rugat pe nenea de la gheretă să deschidă bariera. Am zis să mă plimb un pic pe acolo, să fac câteva poze şi să plec.

Ei, aş! Nu apuc să fac 2 poze că vine o maşină de poliţie în viteză, cu idiotul de poliţai ţipând la mine prin megafon că nu am voie să fac poze. OK… am dat să mă plimb câţiva paşi, uitându-mă la nava din apropiere (Disney) şi ascultând animatorii încălzind pasagerii înainte de plecare. Idiotul de poliţist accelerează, ajunge la prima intersecţie, întoarce şi se opreşte cu scrâşnet de frâne lângă mine. Cu o faţă de cercopitec, mă întreabă de unde vin. Îi spun că vin din Cocoa Beach şi am venit să văd şi eu navele. El, foarte filosofic: “Deci eşti din Cocoa!”. Nu, sunt din Orlando. La care el “deci îţi cer să pleci!”. OK, prostane, mă duc; nu mai detonez bomba ascunsă în chiloţi!

Dar tot am făcut nişte poze din parcare şi de pe drum. Dacă tot nu era nimeni pe şosea…

Dacă o să îmi permit să merg într-o croazieră, acum ştiu de unde să iau vaporul. Mai e port şi la Fort Lauderdale, Miami şi parcă Tampa Bay.

Pe drumul de întoarcere, am ascultat de sfatul lui nea Gică (care a comentat aici) şi m-am oprit la restaurantul european din Meritt Island Mall:

Pe lângă restaurant, unde am fost îmbiat cu sarmale (au greşit ţinta) şi mici (hmm, abia venit din ţară, nu prea aveam poftă), au un mic magazin (mic în sensul că e un colţ de cameră), unde au ceva produse culinare, conserve, ciocolată, apă minerală (n-am luat Borsec, că încerc să beau neacidulată) şi alcoolice. Ce mi-am luat?

Hehe, nu cred că în ţară am băut vreodată Azuga! Deja e consumată acum. Bună, oricum mult mai bună decât apăraia de Bud Light sau Coors. Vinul rămâne pentru altă ocazie.

Aşadar, o duminică interesantă, în care mi-am înmuiat picioarele în ocean, m-am umplut de nisip (care e fin şi de cam aceeaşi culoare cu cel de la Mangalia; mai închis decât cel de la Clearwater, de care am vorbit într-un post mai vechi), am “gustat” din cultura comerciala a surferilor, am văzut nave imense şi m-am convins că poliţaii sunt la fel de idioţi peste tot. Sper să mai prind zile cu soare luna asta, ca să apuc să mă bag cu totul în apă şi să mai prind ceva plajă.

Să suflu în… bujii?

Maşina mea a împlinit un an de când o posed(ez). Are cam 4500 de mile, ceea ce e foarte puţin pentru cum şi cât se circulă aici. Despre cum am cumpărat-o, puteţi citi aici.

Sunt pe zi ce trece mai convins că am făcut o alegere bună. Consumul e OK pentru un motor de 2 litri şi stilul meu de condus. În fiecare moment zâmbesc (atât intern, cât şi extern) pentru că instalaţia audio (radio CD cu 6 boxe, absolut standard pentru acest model) e muuuult superioară multor altor pachete audio pe care le-am auzit pe maşini cu aere. Cuplând noul meu telefon Nokia N95 la sistem, am şi un player MP3, aşa că… pe aici mi-e drumul.

Am început să mai văd câteva pe străzi. Treaba e că concurenta directă pe clasa ei e celebra si omniprezenta Toyota Corolla, mai ieftină la preţ, dar şi cu dotări inferioare. Am călătorit şi condus o Corolla şi sunt încă o dată mulţumit că am ales Nissan. La clasa inferioară, am văzut cel puţin tot atâtea Nissan Versa ca şi Toyota Yaris (nu vă mai dau linkuri aici, le aveţi în postul iniţial despre maşină). La clasa imediat superioară, la fel, aproape egalitate “din ochi” între Nissan Altima şi Toyota Camry. Aici se adaugă şi Accord-ul celor de la Honda (care tot nu îmi place).

De la un demaraj bun la o turaţie foarte mică pentru viteze rezonabile (2100 turaţii pe minut pentru 75 mile pe ora), cuplat cu o cutie automată excelentă (nu simţi trecerile de la o treaptă la alta), de la spaţiul interior foarte bine distribuit şi tapiseria foarte rezistentă, de la tabla foarte bună la vopseaua care nu şi-a pierdut deloc strălucirea, deşi stă sub soarele si ploaia floridiană, într-un cuvânt – foarte bună!

Am avut doar 2 schimburi de ulei pana acum, unul făcut la termen (2 luni), altul la limita de mile (3750) şi au decurs foarte bine şi uşor. Din păcate, pentru că nu merg mult cu ea, nu pot beneficia de cecul pe care mi-l trimite Castrol, ca să plătesc mai puţin următorul schimb. Care următorul schimb de ulei e la 7500 de mile, deci întrebaţi-mă prin iunie anul următor cum mai e treaba.

Cât am fost în ţară, am lăsat-o în parcare, acoperită cu prelată. M-am întors şi m-am dus ţintă la ea. Mă aştepta în toată nissanitatea ei şi a pornit, evident, la prima cheie. Mi s-a dus piciorul de câteva ori ca pentru ambreiaj, dar mi-a trecut rapid.

Sper să mă ţină cât mai mult! Aştept să mă liniştesc cu începutul de semestru şi, dacă mai scade benzina, să mai hălăduiesc şi eu prin Florida asta.

Florida se murează bine

Ori madam Fay asta vrea să meargă la Disney, ori nu mai are bani de benzină, că văd că s-a oprit a dracului lângă coasta de est a Floridei. Acolo e irisul ochiului furtunii, dar albul ochiului, ăla cu xantelasmă, e exact peste Orlando. Plouă aici de 2 zile continuu, de aseară a început şi vântul – o plăcere şi-o bucurie! În Melbourne, orăşel la vreo 40 de mile de Orlando, au fost inundaţii istorice, oameni evacuaţi. Păi de asta am plecat eu din RO, ca să dau de alte inundaţii?

Deja stă uşor apa în zonele unde e gazon, aşa că dacă mă vedeţi într-o barcă la TV, să îmi faceţi cu mâna!

Eu şed (fără să cujet tot timpul) în zona U.C.F.

Să auzim de uscat!

Haoleu, ce turnu’ meu!

Citesc zâmbind un articol de pe Hotnews. Pe lângă replicile spumoase ale ţiganilor intervievaţi, mortal e numele preşedintelui arhitecţilor clujeni. Citiţi şi veţi înţelege.

Eu n-am ajuns în Strehaia, dar am trecut prin Ciurea (Iaşi), aşa că ştiu cu ce se mănâncă. Pe de altă parte, am trecut vara asta şi prin Râşnov, unde, la periferie, cum vii dinspre Predeal-Pârâul Rece, e ditai cartier de case ţigăneşti. Treaba e că alea de acolo nu sunt cu turnuleţe, din contra, arată chiar săsesc. Aşa că locul şi obiceiul!

Hmm…

Acum înţeleg de ce presiunea medaliei a fost aşa mare pentru Drăgulescu…

“Gimnastul s-a împrumutat cu 40.000 de euro de la antrenori pentru a-şi opera fetiţa hipoacuzică la Viena, promiţând că va restitui banii din prima de la Beijing.” Cotidianul

Oare Becali l-a refuzat pentru că e legitimat la Clubul Dinamo? Sau nu avea la el hartii de 50.000 de dolari?

Sunt curios ce va face COR în cazul ăsta, după căruţa de medalii adusă de Drăgulescu în toţi anii ăştia. Dacă tot se strâng cele 17 meleoane pentru Mutu, poate rămâne un rest şi pentru omul ăsta care s-a jucat cu paralizia pentru copil.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.