Haoleu, ce turnu’ meu!

Citesc zâmbind un articol de pe Hotnews. Pe lângă replicile spumoase ale ţiganilor intervievaţi, mortal e numele preşedintelui arhitecţilor clujeni. Citiţi şi veţi înţelege.

Eu n-am ajuns în Strehaia, dar am trecut prin Ciurea (Iaşi), aşa că ştiu cu ce se mănâncă. Pe de altă parte, am trecut vara asta şi prin Râşnov, unde, la periferie, cum vii dinspre Predeal-Pârâul Rece, e ditai cartier de case ţigăneşti. Treaba e că alea de acolo nu sunt cu turnuleţe, din contra, arată chiar săsesc. Aşa că locul şi obiceiul!

„Legam clopotei de pat ca sa nu urce sobolanii in pat sa ii muste pe copii”

Cotidianul are in editia din 14 noiembrie un reportaj special despre cartierul de case pentru tigani de la periferia Dorohoiului, pe un teren la intrarea in comuna Broscauti, langa fosta STIPO, celebra, dar defuncta fabrica de sticla si portelan.

Trebuie sa precizez ca parintii mei sunt nascuti in Dorohoi, bunicii materni inca locuiesc in Broscauti, o parte buna de matusi, unchi si verisori au trait si inca o fac la Dorohoi. In cele 2 localitati mi-am petrecut multe vacante, ultima data fiind acolo in aceasta vara, inainte de plecare. Am spus toate astea pentru a stabili ca am ceva date pentru a vorbi despre ce am vazut macar.

Desi articolul a aparut abia acum, probabil datorita problemei din Italia, casele respective nu sunt de ieri acolo. Mai mult, nu e ghetou: nu e izolat cu gard, nu stau politisti sau alte forte de ordine sa selecteze cine intra si cine iese (nici n-ar avea cum, decat daca fac gard viu, roata imprejur); poate autorul a spus ghetou pentru ca intr-o casa stau foarte multi oameni (dupa standardul cui?); sau poate ghetou dadea bine in titlu, atragea mai multi cititori.

Ramane insa faptul ca, din cate stiu, e singurul loc unde s-a facut asa ceva si, mai mult, casele inca sunt acolo, la cel putin un an (daca nu mai mult). Am trecut si in vara asta pe acolo, pentru ca, ca in RO, drumul prin sat e mai bun decat cele din Dorohoi-lucrurile se misca mai usor si mai repede in comuna decat in oras. N-am vazut focuri facute afara, n-am vazut mizerie, n-am vazut cortul pus langa casa sau caruta, nici calul scotand capul pe geamul de la bucatarie. Bunica mea, care e extrem de informata despre tot ce se intampla in sat, nu mi-a spus nimic de rau despre oamenii de acolo.

Mai stiu si de unde au fost scosi acei oameni. De altfel, in filmuletul de pe site-ul ziarului se vede o dimensiune a dezastrului. E un inceput, o parte a solutiei. Nu e perfect, dar e atat de usor de criticat ceva de exista si mult mai greu de creat ceva.

In tot acel Dorohoi, care se stinge, in care industria sticlei e moarta, doar confectiile mai miscand, in care apa e inca data cu program, in care strazile orasului arata ca dupa bombardament, iar o bucata de cateva zeci de metri a costat cat un km de autostrada si a carei refacere a durat mai mult de un cincinal, se mai intampla si lucruri bune.

Articolul e bunicel, filmul insa, din 2006, prezinta mai fidel realitatea.

Mi-e dor de acele locuri, de chipurile bunicilor, de iarba din curte… chiar si de wc-ul din spatele casei. Ah, da, si de porumbul cat brazii!

***

In alta ordine de idei, pentru ca nu mai am chef sa fac alt post, nu pot sa nu remarc ca postul anterior, extrem de personal si cu o doza nedorita de provestiri-adevarate-te-invit-aici-tineti-aproape-finca-nici-nu-stiti-ce-pierdeti mi-a adus un boom de cititori. Daca as fi zoso sa astept banutii din click-uri, poate m-ar bucura. Dar nu voi mai repeta experienta. Am inteles ca unele lucrurile private trebuie mentinute asa. Asadar, pana nu o gasesc pe Elodia la vreun WalMart local, nu veti mai avea asemenea placeri. Un amic imi sugera sa scriu fictiune pe aceeasi tema. Hmm, viata e destul de „pasionanta” si asa. Intre timp, va invit sa trimiteti SMS-uri cu voturile voastre la intrebarea „A facut manoland pipi in vasul de toaleta sau direct in cada? Daca prima varianta, a stropit imprejur?”

Italia, tiganii si romanii

Hmm, desi nu era imposibil, speram sa nu ajung sa am motive sa scriu un astfel de post.

Iubesc Italia, o ador. O consider a doua mea tara natala. Experienta italiana a fost una definitorie pentru mine. M-am simtit atat de bine in Italia, printre italieni (deloc de mirat, am avut probleme chiar cu romani, mai mult, colegi din RO), incat voi tine minte toata viata acea perioada. Cea mai mare realizare a fost sa fiu luat drept italian de vanzatori, ghizi in muzee sau oameni simpli. Mai mult, mi-am facut prieteni buni, cu care am fost in vacanta, cu care am convietuit si de care mi-e dor.

Cred ca perioada petrecuta in Italia (2004-2005) a fost trecerea la maturitate.

Am avut si contacte cu comunitatea romaneasca. Ii auzeam la cumparaturi sambata. Era tragi-comic sa ii auzi pe cei mai vechi in Italia explicandu-le noilor veniti (rude sau prieteni) cum sta treaba cu pasta, panettone si prosciutto. Era si mai si sa ii auzi discutand despre RO ca despre iad, un loc unde nu se vor intoarce decat in concediu sau de sarbatori.

Singurul lucru bun in RO parea sa fie sistemul de invatamant. Eram intr-un autobuz, ma intorceam de la spital: in fata mea, 3 romani, discutand despre sora mai mica a uneia dintre ei. Dialogul a fost antologic:

„De ce nu o aduci aici?” o intreaba cel de langa ea.

„Ce sa faca aici, sa beleasca pula la vreun mos?” raspunde ea extrem de serios.

„Pai si in tara ce beleste?” vine el cu contraargumentul.

„Lasa, s-o beleasca in tara, are grija maica-mea de ea. Poate apuca sa termine liceul!” conchide ea intelept.

Am incercat foarte tare sa nu zambesc, pentru ca se uitau fix la mine. Nu stiu daca mi-a reusit.

Un alt dialog fantastic l-am surprins in prima duminica dupa ce m-am mutat de la hostel in casa unde am stat. Eram pe Via Garibaldi (alee pietonala, plina de magazine, un fel de ax al centrului orasului, ce leaga Piazza Statuto cu Piazza Castello) impreuna cu Andrea, colegul de camera. Ma uitam, pentru prima oara relaxat, la lumea din jur, la fete. Destul de spus ca adolescentele italiene sunt in marea majoritate uratele, cel putin pentru standardele mele. Dar, ce sa vezi? Deodata, in fata noastra, 3 domnisoare superbe, cu rochii scurte, fardate, cu mers tantos. Ma uit la colegul meu, el la mine, zambim amandoi. Exact cand treceau prin dreptul nostru, una dintre ele ii reprosa celeilalte „Auzi, fa, pe mine de ce nu m-ai luat la client aseara?” Dupa fata si zambetul meu, Andrea a inteles ca vorbeau romana.

Odata cu marirea comunitatii romanesti, au inceput sa apara si anunturi speciale pentru ei. N-am apucat sa fotografiez un anunt de pe un stalp, care promova un nene care instala antene satelit care prind posturile romanesti sau un afis ce anunta un concert Vali Vijelie la o discoteca romaneasca de pe langa Torino, dar am apucat sa imortalizez acest panou, de langa gara Porta Susa (atunci era in constructie statia de metro, de aceea gardul).

Apoi, am avut ocazia sa aud si sa miros RO in Italia, la Torino. Pe malul fluviului Po, langa Castel Valentino, exista o rulota ce vinde bautura si produse romanesti. Probabil ca sunt si magazine, dar in acel moment nu ma interesa.

Cam scumpa ciocolata calda, nu?

Am mai intalnit romani la spital, fie pacienti, fie infirmiere. Cel mai mult mi-a placut un moment cand, pe scari, intre etaje, 2 infirmiere romane faceau schimb de tura. S-au despartit cu clasicul „hai, ciao, tu!”. Am mai intalnit romani in multe locuri.

Da, am vazut si tigani. Destul de multi, majoritatea cersind, facand mizerie, certandu-se sau batandu-se in fata Domului sau langa Porta Palazzo. Ca acum s-au specializat in crime, e doar o evolutie „fireasca”.

Ce ma deranjeaza e ca romanii seriosi, care muncesc, trimit bani in tara, isi vad de treaba, isi aduc si rudele si le gasesc serviciu, toti acestia au de suferit din cauza ca guvernele romane au preferat sa paseze problema autoritatilor italiene. Replica lui Tariceanu, potrivit careia e vina italienilor ca nenea Mailat si ai lui fac crime, pentru ca italienii trebuia sa le dea de lucru, e remarcabil de cretina. De altfel, nici nu ma asteptam la altceva.

Nu spun ca italienii sunt toti sfinti. Departe de mine! Sunt tara care a avut campania Mani Pulite, care a dat Cosa Nostra, care a consacrat omerta. Totusi, in nici un moment cat am fost acolo nu m-am simtit in nesiguranta din cauza italienilor (si am fost in locuri publice sau laturalnice la ore foarte mici ale noptii).

Pe de alta parte, atitudinea nationalista e aproape normala in fata acestor evenimente, iar situatia politica nu e nici ea de natura sa stinga rapid aceste exagerari. Ramane totusi faptul ca romanii cinstiti, care muncesc, eventual au drept de rezidenta obtinut, au de suferit. Ma indoiesc ca o familie care a avut o bona romanca de cativa ani ii va da brusc cu piciorul, dar nu as vrea sa fiu in pielea romanilor care trebuie sa citeasca zilnic despre cum tigan=roman.

Da, poate sunt rasist. Atunci cand viata mea sau a unor rude sau prieteni e afectata de activitatile acestei etnii, gradul de toleranta coboara abrupt. Intoarcerea lor in tara va dura putin si nu va rezolva nimic. Asa cum au dat spaga la frontiera prima oara cand au iesit, asa o sa rezolve si acum. Ca deh, si politaii de frontiera mai noi, cu alura europeana, trebuie sa isi faca o vila, doua, nu?

Inchei cu o imagine simbol pentru Torino, celebra La Mole, actual Muzeu National al Cinematografiei.