Tour de France: 3eme Etape

Am fost pocit, eu si toti cei care s-au plans de suspansul prea mare din finalul etapei de ieri. Pentru ca azi… nici Balzac nu putea scrie o etapa mai lunga si plictisitoare.

Ciclistii au rulat astazi in ritm de melc bolnav, depasind si cel mai pesimistic orar de cursa. Se pare ca exista un conflict nerostit, deocamdata, intre ciclisti si organizatori. Ieri dimineata, undeva pe la 3, mai multe echipe au fost ridicate din scutece si testate antidoping. Nu ca dopajul ar fi o boala rara in pluton, dar… totusi, ala e timpul de odihna. In plus, atletii au semnat un angajament ciudat si la limita legii, prin care se obliga ca, in caz ca sunt descoperiti dopati, printre altele, sa doneze tot salariul pe 2007 in folosul luptei antidoping. Adevarul e probabil undeva la mijloc. Faptul ca nu stim nici acum cine a castigat turul anul trecut e unul din motivele care contribuie la aceasta ofensiva antidoping.

A fost si o evadare, care si-a batut joc de sansele ei de a ajunge la final. Au fost ajunsi in ultimul km, cand, bang!, etapa s-a incheiat suprarealist. Purtatorul tricoului galben, prologhistul Cancellara, a tasnit din fata celorlati ciclisti aflati in urmarirea evadatilor si a pedalat pana la victorie, ceilalti sprinteri nereusind sa il ajunga. Dati-va seama ce etapa a fost daca Zabel aproape l-a ajuns, terminand al doilea. 20 de secunde pentru Cancellara, care isi mareste diferenta fata de Kloden, aflat pe locul 2 in clasamentul general. Sa aiba ganduri de marire elvetianul? Cine stie…

Etapa a inceput in Belgia, s-a terminat in Franta si a fost pantagruelica dpdv al timpului de desfasurare. De altfel, Radu Naum a plecat la 19, pentru ca avea de prezentat stirile sportive la TVR. Inchipuiti-va ca prezentatorii au inceput sa spuna bancuri cu Radio Erevan…

Nu stiu ce sa zic. E un Tour total atipic si poate si de aceea frumos si demn de urmarit. Sa vezi tricoul galben sprintand intr-o etapa de plat pentru victorie nu e chiar un loc comun in tur. Cred ca il vor trezi pe elvetian si de doua ori pe noapte de acum incolo.

Maine… nu mai zic nimic. Vorba ceea, nu uitati sa va uitati, fiindca nici nu stiti ce pierdeti. Senzational!

Anunțuri

Tour de France: 2eme Etape

Etapa nebuna azi in Belgia. Ploaie, cazatura groaznica la cativa km de final, un sprint aiuritor, cu un castigator (Steegmans) care a dus sprintul atat de bine pentru coechipierul sau, Tom Boonen, incat a uitat sa se mai si opreasca si sa il lase sa treaca in fata.

Ce sa mai zic…

A fost si o evadare lunga, dar i-au prins pe cei 3 ciclisti cu mai putin de 4 km de final. I-a batut si ploaia. De altfel, cerul arata negru de suparare o buna bucata de drum.

Clasamentul general e neschimbat, pentru ca acea cadere a avut loc in ultimii 3 km, deci nu se contabilizeaza diferentele de timp de la sosire.

Dupa etapa superba de ieri, astazi… pas trop!

Cum Robbie nu a castigat astazi, nu sap dupa poza cu el de anul trecut. Asa ca mai aveti de castigat. Maine revenim in Franta, unde sper sa nu mai avem chestii halucinante ca astazi.

Totusi, Gent e superb si merita sa pun o poza facuta acum 2 ani, exact de pe acoperisul fortului prezentat pe Eurosport. In fundal, cele 3 turnuri emblema ale orasului, adica turlele celor 2 catedrale si respectiv turnul Belfry. E supranumit Venetia nordului. Singurul punct negativ: flamanda vorbita de localnici, care e ceva crunt de auzit. Franceza mea, care era ideala la Brussels, aici s-a dovedit aproape inutila. Asa ca am folosit doar engleza si italiana, asa, sa sufere si ei.

A plus tard!

Zidul care uneste

Krossfire are un material interesant despre China. Nu sunt de acord cu niste lucruri de acolo, dar e un bun punct de plecare.

Publicat în De citit. 1 Comment »

Un’te duci tu, mielule?

In Florida, domnule!

OK, am marcat si elementu’ mioritic, romanesc, sa trecem la subiect. Peste o luna, voi deveni rezident al The Sunshine State, pentru cel putin 4 ani. Nu, nu ma duc la cules de portocale, ci la doctorat, la University of Central Florida, in Orlando. Domeniul e unul foarte generos, Biomolecular Sciences, iar cele 4 arii de cercetare sunt cancerul, bolile cardiovasculare, cele infectioase si respectiv afectiunile neurologice. Acum, as vrea sa merg spre cardiovascular. E o mai veche pasiune de-a mea, capatata din primii ani de facultate, atat din practica de spital, cat si poate din motive familiale. Mai mult, proful de acolo cu care am un contact strans lucreaza in acest domeniu, mai precis celule stem cardiace. Asta e planul de acasa, sa vedem si ce iese.

M-am hotarat sa urmez aceasta cale, a unui doctorat in US, in urma cu vreo 2 ani, in timp ce eram in Italia cu o bursa Erasmus. In tara vazusem sau facusem aproape tot ce se putea vedea sau face. In Italia am avut norocul sa ma trezesc prin sali de operatie la un transplant, la o reimplantare de membru, chestii din astea „curente”. Vazusem pe indelete si cum se petreceau lucrurile la cel mai mare spital din Europa-Charite din Berlin, si din aceasta analiza „exhaustiva” am decis ca vreau altceva. Mai mult. Mai mult decat a vedea acelasi pacient nu stiu cate zile la rand, luandu-i tensiunea si pulsul si temperatura rectala (caci da, am avut profesori idioti care asta cereau studentilor sa faca). Mai mult decat rutina criminala, decat salariul de mizerie, decat linsul in cur a unor bosorogi spagari, pe care ii stiam nefiresc de bine din Consilii Profesorale si Senaturi Universitare (unde teoretic reprezentam studentii, practic votam cu cine trebuie din 4 in 4 ani). Mai mult decat mi se putea oferi in tara. Mai mult decat puteam face in Europa.

In plus, prinsesem gustul cercetarii stiintifice, ce-i drept, la un nivel primar, din facultate. Mai exista profesori care vor sa te invete cate ceva, care te pun la treaba si iti si recunosc meritele. Congresele si conferintele au fost mereu prilejuri extraordinare de a-mi prezenta rezultatele, de a le vedea pe ale altora, dar mai important-de a lega prietenii durabile cu alti colegi din tara sau din afara. Am si acum prieteni pe care ii vedeam numai la congrese (fiind din alte orase sau tari) si cu care am mai multe in comun decat cu unii colegi de grupa sau serie, cu care ma vedeam zilnic.

Odata hotararea luata, am purces la drum. Perioada petrecuta in Germania (scurta, dar eficace) m-a invatat ca orice lucru trebuie facut temeinic, ca sa ai la ce sa te intorci cand esti in impas. Asa ca am pornit de la site-ul Petersons, care iti ofera posibilitatea de a vedea toate programele doctorale (dar si master si undergrad) din US si Canada, pe tematici. De acolo, am inceput sa sap pe site-urile universitatilor, sa vad in primul rand domeniul in care cercetau profii de acolo. Fiind un pic fixat pe cardiovascular, am ajuns la o baza de date potrivit de mare, in care am inclus multe date, de la date de contact la criterii de admitere, deadline-uri, taxe, scoruri minime la examene etc.

De aici, a fost simplu. Am inceput sa scriu emailuri acelor profi, cam cu acelasi text, in care explicam cine sunt, ce am facut pana atunci si de ce ii contactez. Aici cred ca gresesc multi aflati in situatia mea. E clar ca daca le scrii, ai interesul sa ajungi acolo. Ei stiu asta, primind multe mailuri de acest gen. Astfel, stilul in care o faci te diferentiaza. E mult mai elegant sa le spui ca esti interesat de ceea ce lucreaza si ca ai dori mai multe detalii, desigur, daca au timp sa o faca. Eu am precizat ca nu am acces la variantele full-text ale articolelor.

Raspunsul lor… Cam 60% din ei au raspuns. Din astia, o mica parte au trimis articole si precizari. Unii au spus ca sa ii trec in lista de interese atunci cand voi aplica la programul lor. Si mai putini s-au aratat interesati de mine. Asta e sistemul. Primordial este ca pe cei care au aratat un minim interes sa nu ii lasi balta. Trebuie citite articolele trimise, atent. Daca se nasc intrebari pornind de la ele, e ideal, cu conditia sa nu intrebi tampenii.

Ca sa rezum, am reusit sa mentin contactul cu 2 profi, dintre care unul s-a dovedit a fi poarta de intrare la UCF. Si asta dupa ce il „cunoscusem” cu peste 2 ani inainte de inceperea propriu-zisa a doctoratului.

Conteaza foarte mult si testele: TOEFL si GRE. Mi-a fost mult mai usor sa dau TOEFL, pentru ca vorbesc foarte bine engleza. Scorul de 118 din 120 (testul nou, IbT) a contribuit si el mult la succes (cred). Cu GRE a fost mai dificil, partea de vocabular fiind crancena. Trebuie pregatit foarte bine acest examen, pentru ca de rezultatul lui depinde foarte mult acceptarea.

Un alt element important al „dosarului” sunt recomandarile. Conteaza foarte mult CINE te recomanda, infinit mai mult decat CUM te recomanda (seamana mult recomandarile astea, da e important sa fie personalizate si potrivite cu profilul candidatului). In US e foarte simplu de verificat cine e recomandatorul, pentru ca exista pubmed, baza de date cu articolele stiintifice publicate. Degeaba e un prof „tare” in universitatea din RO sau chiar la nivel national, daca nu are articole multe publicate (la noi se poate orice). Asadar, orice stagiu in afara e bine sa se continue cu o relatie buna cu profesorul cu care s-a colaborat, ca nu se stie cand e nevoie de o recomandare. Nu e exploatarea omului de catre om, ci asa merge sistemul.

Scrisoarea de intentie… Aici e partea intr-adevar dificila. Din pacate, pe net nu exista prea multe exemple de scrisori de succes. Mai mult, exista servicii care, contracost, iti iau scrisoarea ta si o „transforma” in al doilea „Harry Poter” ca impact in fata comisiei. Eu n-am apelat la asa ceva si am mers pe solutia simpla de a scrie adevarul. Folosind cele invatate de la GRE privind structura unui eseu, am construit o astfel de scrisoare de intentie plecand de la trecutul meu, interesul pentru stiinta si cercetare si terminand cu motivatia aplicarii la programul respectiv. Aceasta ultima parte presupune informarea amanuntita in prealabil despre rezultatele laboratorului/programului respectiv. Complimente facute zonei sau universitatii in ansamblu nu strica, dar nici sa fie exagerate, pentru ca tot procesul este intre „Less is more” si „The more, the better”.

Acum, in era digitala, marea majoritate a programelor au aplicatii online, dar tot trebuie sa trimiti acte prin posta/curier. Diploma de absolvire (copii legalizate si traduceri legalizate), foaia matricola (copii legalizate, pentru ca de anul asta se da si in engleza de la facultate), eventual inca un CV. Desi multe programe spun ca nu accepta copii notarizate, pot fi trimise asa. Eu am atasat o foaie in care am explicat ca onor universitatea din RO nu trimite ea in numele meu acte, ca imi da doar un set de originale o singura data si ca in RO notarizarea inseamna copie oficiala, cu aceeasi putere ca si originalul. Se pare ca a functionat.

TREBUIE respectat deadline-ul, care in general e undeva intre 15 decembrie (a anului dinaintea celui in care incepe programul) si 1 ianuarie. Scorurile examenelor sunt fie trimise cand ati dat examenele si ati selectat unde sa le trimita, fie solicitati ETS sa trimita copii suplimentare la universitatile dorite. Copia personala nu e acceptata. Mama hartogariei, dar… asta e.

Ca bani… tot procesul costa destul de mult. De la plata testelor si a cartilor pentru ele, pana la plata taxelor de dosar, care sunt in jur de 50$ fiecare si pentru care nu prea se mai da scutire, ca cica suntem UE (da, stiu, UE, shmue!) si plata serviciilor postale, trebuie ceva bani. Trebuie insa priviti ca investitie.

Eu am norocul de a fi dat peste un profesor extrem de amabil si chiar mai mult decat atat, de a fi acceptat intr-un program, care imi plateste taxele si imi da o bursa anuala rezonabila. Mai mult, perspectivele pe termen mediu arata foarte bine pe plan local, UCF deschizandu-si scoala de medicina in 2009, deci multe angajari si fonduri de cercetare. Plus ca Burnham Institute din California, unul din cele mai puternice institute in biomedical din US, isi deschide prima filiala in Orlando, peste drum de sediul viitoare facultati de medicina a UCF. Noroc porcesc, ar numi-o unii. Sa vedem…

In concluzie, e un drum lung, anevoios, inteles de foarte putini („cum, sa nu mai fi tu medic, dupa ce ai invatat atata?”) si sprijinit de si mai putini. Eu astept foarte mult sa ma intorc la treaba cu adevarat, sa citesc, sa muncesc in laborator si sa simt din nou cum e sa ti se aprecieze munca.

Ce airbaguri? Baloanele sunt la putere

De mult n-am mai vazut o reclama atat de buna la o masina.

Noul Ford Mondeo e promovat de o reclama excelenta, filmata in Londra (where else? nu mai scap de Londra perioada asta). Dau mai jos un fel de making-of.

Nu intru in discutii privind calitatile tehnico-estetice ale masinii. Ramane reclama…

Mai multe date, in acest articol. Ogilvy e compania „vinovata” de aceasta capodopera.

Tour de France: 1ere Etape

Ziua premierelor: Robbie McEwan e primul care a facut pana, David Millar ataca pentru prima data de cand il stiu eu intr-o etapa normala (el e foarte bun la contratimp), rutierii au fost opriti pe London Bridge si le-a cantat fanfara 2 imnuri de stat, startul real s-a dat exact pe meridianul 0, la Greenwich si tot asa, primul abandon (Eduardo Gonzalo Ramirez, de la Agritubel, a facut pana si in cadere si-a cam ras umarul drept), prima cazatura mai serioasa (3 ciclisti raschetati destul de bine). Remarc din nou eforturile englezilor de a organiza ceva deosebit.

Dupa o evadare de peste 150 de km a 5 oameni, etapa s-a terminat totusi la sprint masiv al plutonului. Si daca asta nu era de ajuns, a fost o etapa care mi-a adus aminte de ce ador Le Tour. Dupa ce cazuse la 20 de km de final, Robbie McEwen revine, ajutat si de echipa, si castiga sprintul in mare stil. Era ca TGV-ul pe langa personalul de Lehliu, ceilalti ciclisti fiind la macar o lungime de bicicleta in spate. Zambesc si acum cand imi aduc aminte ca il am intr-o poza de anul trecut, de la Paris, din ultima zi. Daca mai castiga o etapa, sap si o pun pe blog.

Deocamdata, o imagine de pe site-ul personal al australianului:

Imaginile din Canterbury sunt superbe, catedrala e impresionanta, iar englezii au fost mult peste asteptari ca prezenta si entuziasm. Poate nu inteleg ei multe din ce vad, dar tot e ceva ca au venit in numar asa de mare.

In concluzie, o prima etapa promitatoare. Millar, desi nu a castigat, tot urca pe podium, cu tricoul celui mai bun catarator. Da, e castigat pe delusoare, dar tot e ceva. Plus ca e pe 3 in clasamentul general. Sa fi descoperit iar izvorul magic? Sper sa nu, ca imi place ca ciclist. Iar azi a facut lucruri frumoase.

Maine, incepem in Franta, aproape de locul unde s-a petrecut D-Day, si o terminam in Belgia. Sa fie Boonen motivat suplimentar de intrarea in tara sa natala si sa castige maine sprintul? On va voir!

PS: din pacate, anul acesta inca nu e disponibila vizionarea traseului in Google Earth, cum a fost anul trecut. Sper sa lucreze rapid la asta, caci era foarte fain.

Tour de France: Prologue

Da, ati ghicit, voi scrie in fiecare zi despre Tour.

Astazi, prologul de 7,9 km a fost castigat de Fabian Cancellara de la CSC, echipa venita in tur fara directorul general, Bjarne Rijs, fost castigator de Tour si care recent a recunoscut ca s-a dopat. Si lui i-au cerut tricoul inapoi, dar stiu ca el l-a dat. Pe urma a fost si laudat ca a recunoscut.

Fabian mai castigase aceasta proba cu cativa ani in urma, pe vremea marelui Armstrong. De altfel, el declarase ca e in forma, dupa castigarea probei similare din Turul Elvetiei din acest an.

In urma lui, liderii marilor echipe stau destul de bine si grupati, intr-un interval de 30 si ceva de secunde. Buna ca de obicei clasarea lui George Hincapie, de la Discovery Team, fostul locotenent de incredere a texanului Armstrong. Desi Lepheimer e trecut ca lider de echipa la Discovery, s-ar putea sa se schimbe lucrurile, daca Hincapie o tine asa.

Extrem de interesant a fost traseul ales de organizatori, care i-a dus pe ciclisti pe la poarta Palatului Buckingham, pe langa Hyde Park, The Parliament, Whitehall, precum si alte obiective turistice. La Palat, mai aveau un pic si treceau chiar prin curte, daca deschidea regina portile. Nu era fain sa iasa sa le dea cate un ceai cand treceau sau macar la final? Ah, cred ca familia regala nu la palat, in perioada asta fiind la Balmoral, in Scotia.

Oricum, un soare superb in Londra si un inceput excelent pentru acest Tour.

Maine, se merge catre Cantenbury, ultima etapa din Anglia. Astept prima evadare si eventual primul final la sprint masiv, ca sa vad cum sta treaba in pluton fara Petacchi, si el prins cu mana in borcanul cu smantana eritropoietinica.

Pe maine!