Al’alba vincero!

Desi au fost multe momente in aceasta luna si ceva de cand n-am mai scris aici in care am avut imboldul de a o face, totusi disparitia dintre noi a lui Il Grande Luciano m-a facut sa revin aici. Urmaream de cateva zile in presa italiana detalii despre starea lui de sanatate, care s-a inrautatit in ultimele zile. Stiam de mult ca are cancer pancreatic, iar in perioada in care lucram pentru o companie farmaceutica, reprezentand un produs cu indicatie si in aceasta boala, ma intrebam adeseori cum lupta cu boala.

N-a mai putut lupta. S-a stins aproape de zori, parca urmand spusele din aria preferata, „Nessun’ dorma” de Puccini, care se incheie apoteotic „in zori voi invinge”.

Ce e poate surprinzator e ca in momentul aflarii vestii nu am foarte surprins, sau mai precis, nu mi-am dat seama cat m-a afectat acest fapt. In seara aceasta, citind un articol de pe Hotnews privind posibilii urmasi ai lui Pavarotti, am ajuns la YouTube si la cateva clipuri cu acesta.

Primul catre care fac link este unul mai vechi, dar care m-a impresionat prin scenele de final, in care privirea maestrului spune tot despre pasiunea si daruirea sa pentru opera. Am privit si ascultat aceste secvente impietrit si cu lacrimi in ochi. Poate e doar momentul, poate e tensiunea despartirii de cei dragi, poate e faptul ca sunt departe, intr-o lume noua, destul de obositoare si aproape total aculturala. Poate mi-am adus aminte de momentele extraordinare traite in Italia, de prietenii de acolo, de locurile vazute, de experientele fantastice, de mirosuri, de culori, de forme, de…

A doua secventa mi-a placut si m-a mai linistit un pic, pentru ca il vedem pe maestro alaturi de ceilalti 3 prieteni: Domingo, Carreras si dirijorul Zubin Mehta. Am zambit, mai mult sau mai putin cu amaraciune, vazand cu cata bucurie canta maestrul, ce sarituri entuziaste facea si zambetul sau molipsitor. Desi nu e nevoie, comparatia cu ceilalti doi imi arata mie, cel putin, de ce este L’unico!

Articolul Hotnews mi-a lasat un gust amar, sau de fapt nu mi-a lasat nimic, pentru ca nici unul dintre cei 4 nu imi spune nimic. Sunt buni, dar sunt… doar tenori. In schimb, am gasit bucuria de a canta a maestrului la acest englez. Fara dinti, vanzator de telefoane, emotiv pana la extrem, castigatorul concursului „Britain’s got talent” e pentru mine mai „continuator” decat ceilalti 4 din articolul pomenit.

Un Adio, Maestro! pentru Luciano Pavarotti, cel care a popularizat (si nu comercializat) opera si i-a facut nu doar pe iubitorii genului, ci pe toti sa o considere cool.

UPDATE: frumoasa slujba, poate prea scurta, dar plina de miez.