Idiosincrazii si idiotenii americane… si nu numai (1)

Am petrecut deja o luna jumatate pe taram american, asa am cam adunat multe de scris. O sa le intind, probabil, pe mai multe posturi, dar inca nu stiu exact. Asa ca incep cu primele impresii:

Celebra de acum lentoare (a se citi lene) hispanica m-a lovit inca de la primii pasi in US. Am aterizat la Miami, iar ghinionul a facut ca avionul sa intarzie cam 30 de minute si inaintea noastra au ajuns la Imigration pasagerii din 2 avioane ce veneau din Columbia. Am aflat atunci si mi-au confirmat si altii pe urma ca toti traficantii si baietii buni intra in US prin Miami. Deci ma asteptam sa dureze. Aveam cam 4 ore pana la avionul de Tampa, asa ca eram, relativ, linistit. Cand am vazut insa viteza cu care se miscau Jose Armando si Miranda Veracruz De LaHoya Cardinal locali (adica militienii lor de frontiera), am cam inceput sa intru in panica. Nici nu erau vreo cateva sute de persoane la coada, ca s-au si hotarat vreo 3 din ei, din totalul de 10, sa plece in pauza de masa. Cu mult noroc am fost procesat chiar inainte sa mai plece alti 5 la masa. Cred ca nici la mesa nu se grabesc ca la masa! Astaluego, Miami!

***

Am ajuns la Tampa pe ploaie. Nu mai plouase de vreo 3 saptamani si a continuat sa ploua cam in fiecare zi pe urma. Ce e deranjant e ca dupa ploaie e mai cald ca inainte, iar umiditatea te… usuca. Americanii au insa aer conditionat peste tot, pana si in cel mai amarat magazin. Daca reusesti sa treci cu bine peste schimbarile de temperatura bruste, cand iesi afara si intri inapoi si tot asa, atunci e ok. In rest, vremea e ca la tropice, ploua zilnic, in rest cald, noaptea se mai racoreste un pic, dar nu destul.

***

Am ajuns şi la plajă aici. Nu la ocean, ci la Golful Mexic. Lucruri bune: nisip fin şi mărunt ca făina, apa caldă (chiar fierbinte la mal), si destul de curată. Lucruri mai putin bune: plaja cam plină de gunoaie (resturi de sticle de plastic, ambalaje etc), parcarea destul de scumpă. Însă lucrul care mă enervează cel mai mult e moda constumului de baie la bărbaţi. Înainte de a pleca la plajă, mi−am întrebat rudele dacă să merg cu slip (ca la RO) sau cu pantaloni scurţi (că aşa auzisem că se poartă pe aici). Evident că s−au uitat lung când am zis de slip, aşadar, pantaloni scurţi au fost. Am ajuns şi la plajă. Oamenii ăştia nu cred că pricep că soarele e bun şi pentru coapse şi genunchi. Pantaloni scurţi−lungi, până şi sub genunchi, care se usucă greu, stau aiurea lipiţi când sunt uzi, ce mai, o plăcere. În rest, o dimineaţă plăcută. Ah, am uitat. Mai sunt unii, în special afro−americani (ptiu, drace, era să zic negri), care fac baie îmbrăcaţi şi cu tricou sau maiou, pe lângă pantalonii trei sferturi. Stiu, ei nu mai au nevoie de bronz. Dar vitamina E de unde o iau, de la Walmart?

***

Am fost si la cinema, in primele zile cand am ajuns. Poate o fi fost un multiplex mai vechi, pentru ca arata mult mai rau decat unul rezonabil de la noi. Scaune vechi, nu foarte comode, sali lungi si inguste, in loc de late si mai scurte. Ce mi-a ramas in minte a fost un anunt pus la baie, potrivit caruia personalul cinematografului e obligat sa se spele pe maini dupa ce foloseste toaleta. Ce bine ca nu am cumparat popcorn!

 

***

Aveam nevoie de o masina (intre timp am cumparat una, o sa revin cu un post separat, ca merita). Ma uitasem pe site-uri inca din RO, asa ca aveam o mica idee despre ce doream. Ce nu stiam eu ca preturile de pe site-uri sunt pur orientative si in 100% din cazuri, cum s-a dovedit, iti cumperi masina la un pret mult mai mic. Despre asta, in postul respectiv, insa.

Obsesia americanilor în ceea ce priveşte maşina se vede atât pe stradă, unde rar vezi pe cineva umblând pe jos, indiferent de oră, cât şi din densitatea reprezentanţelor auto. Una la 50 de metri înseamnă destul de răsfirat. Eu am fost la 3, în vizionare (cam ştiu ce vreau, încă din RO, am vrut să văd şi live), dar dacă aş fi mers doar la cele de pe o stradă mi−ar fi trebuit vreo 2 zile. Maşini noi, second, de o singură marcă sau amestecate, poţi găsi ce vrei. Oferta e aparent bogată, dar dacă vrei ceva specific trebuie să sapi.

Pe autostradă poţi vedea mai exact gusturile americanilor. Multe maşini japoneze, de diferite modele, mai puţine americane, multe camionete, destule camioane 18−wheeler, puţine decapotabile, că e prea cald, nu foarte multe rable (de obicei sunt cele folosite ca maşini de serviciu în construcţii, amenajări etc). Chestia cu viteza limită e destul de orientativă, în Florida fiind permis detectorul de radar.

Ce mi−a plăcut e infrastructura. Străzi largi, imense chiar, şi asta în localitate. I−4, principala autostradă din Florida, e pe 4 benzi şi se merge foarte bine. Singura bubă pentru un străin e cu ieşirile. Sunt numerotate, aşa că e bine să ştii de acasă care e ieşirea bună. Au ele şi oraşele sau obiectivele turistice puse, dar e mai sigur cu un maps.google sau mapquest.

Ce nu prea mi-a placut e „extremismul” cu care conduc americanii, in mare majoritate. Ce vreau sa spun? Pai sunt supra-atenti cand reintra pe sensul de mers, fie dintr-o strada laterala fara semafor, fie de pe marginea drumului, dar in acelasi timp nu semnalizeaza cand schimba banda sau nici macar cand vireaza la dreapta sau stanga pe drumuri secundare (gen parcarea din fata casei). Ah, nu mai zic ca noaptea nu alterneaza si ei rapid faza scurta si lunga la intersectii, desi e in manual. Am condus masina unui amic un pic prea baut si s-a mirat ca noi, „in Europe”, dam semnale luminoase cand ne apropiem de intersectie. N-am vrut sa ii spun ca asa scrie si in manualul lui, ca era beat si nu ar fi avut importanta.

Ce imi place insa e modul cum parcheaza. Drept, destul de pe mijlocul spatiului de parcare, nu parcheaza in fata sau in spatele tau sa te blocheze, au grija (deocamdata) cum deschid usile. Sa dea Domnul sa ii tina asa, ca e OK.

***

Mi-am luat si carnetul de conducere. L-am luat in 2 reprize, pentru ca la proba practica trebuie sa iti aduci masina proprie, iar varul meu nu mai putea sa astepte, asa ca am dat intai proba teoretica (2 teste a cate 20 de intrebari din reguli de circulatie si respectiv semne de circulatie) si la cateva zile si proba practica. Nu mai spun ca un basinos de functionar mi-a gresit numele de 2 ori, desi avea toate actele in fata, nu a salvat nimic in calculator, desi le-a scanat de 2 ori pe fiecare si etc. Noroc ca verific fiecare act pe care il primesc de 2 ori, ca era sa dau 20 de dolari aiurea. Nu e de bani neaparat, cat de mersul inapoi la un ghiseu, asteptarea si timpul pierdut. Testele sunt usoare, daca ai citit manualul, disponibil gratuit online si la birourile respective, iar la condus trebuie sa o faci dupa regulile lor. Eu am pierdut puncte la condus pentru ca nu m-am uitat tot timpul in spate la mersul in marsarier, pentru ca eram obisnuit sa ma uit in oglinzi din tara. Dar nu-i bai, trebuie sa fii intr-adevar idiot sa ratezi. Evident, am vazut si din astia. Cine a pus-o pe biata fata de 1.50m sa vina la examen cu ditai camioneta, a carei roata ii vine la tzatze? Oare cine? Prietenul, demn reprezentant al speciei Americanus Redneck.

***

Stay tuned for more!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s