Pe pamant american, vitezomanul european isi cumpara… masina japoneza

Am promis ca scriu despre achizitionarea masinii, asa ca iata-ma.

Spuneam intr-un post anterior ca incepusem din RO sa ma uit la niste masini, ghidandu-ma in primul rand dupa ce stiam din tara privind fiabilitatea si apoi dupa pret (ultima oara cand i-am intrebat, ai mei nu erau milionari in dolari; dupa ce am plecat eu cu niste bani, cu atat mai putin). Asa ca pe atunci aveam de „ales” intre Toyota Yaris (model abia lansat in US, dupa succesul european), Honda Fit, Nissan Versa si… cam atat. Mai erau Chevy Aveo, Kia Rio, dar am zis sa nu dau banii pe prostii.

Ceea ce nu stiam eu cu adevarat atunci era ca preturile MSRP (manufacturer’s suggested retail price) sunt pur orientative, pentru ca dealerii au o mare libertate de miscare cu pretul, tocmai pentru a putea realiza vanzarea. In plus, daca modelul respectiv urma sa fie produs si in anul urmator, atunci masinile produse in acel an ramase in stoc erau mai ieftine, pentru ca primeai inapoi o parte din pret (ergo, cash-back). Mai mult, pretul MSRP, chiar sa fie el pretul final, nu include taxele locale (variabile, in functie de county), inregistrarea masinii, placuta de inmatriculare, taxele dealerului etc. Deci stiam si nu prea cat ar costa efectiv una din masinile pe care le vedeam.

Odata ajuns in US, am mai aflat si ca, daca nu o pot plati integral, imi va fi greu sa imi cumpar masina pe numele meu, pentru ca, nou venit, fara un Social Security Number, fara credit history, aproape nimeni nu imi va aproba un credit. Asa ca trebuia sa apelez la rude, cetateni americani, cu credit history foarte bun, care sa cosemneze creditul. Dar intre timp puteam sa vad masinile respective, sa fac o tura pe soseaua de centura, sa trag de manete, sa apas pe butoane si sa ascult polologhia dealerului.

Prima a fost Toyota Yaris. Aici, nu exista modelul mic cu 5 usi, doar cu 3 usi. Mi s-a parut prea mic, asa ca am mers la modelul Sedan, o adaptare a hatchback-ului. Nu era rau, dar… motorul e single-cam, conceptia fiind destul de veche. Inteleg ca nu consuma mult, dar ma gandeam si la valoarea masinii peste vreo 4-5 ani, cand o sa vreau sa o vand. Interiorul e ok, singura nemultumire era ceasurile plasate central. N-am condus niciodata o masina care sa aiba cadranele dispuse central pe consola (nu direct in spatele volanului), asa ca nu imi dadeam seama pe moment daca era mai bine sau mai rau. O alta buba era ABS-ul sau mai bine zis lipsa lui din dotarea standard. Indrazneam si nu prea sa ma uit la modelul imediat superior, care e Corolla (diferita de Corolla din Europa; ceea ce in RO e acum Corolla 2 aici e noul model Camry), pentru ca, din nou, ma ghidam dupa pretul afisat. Verisoara mea are o Corolla LE de vreo 2-3 ani, e foarte multumita de ea, consum bun, arata ok. Initial ziceam ca daca as gasi o oferta buna la o Corolla LE, poate as lua. Ce bine imi pare ca m-am razgandit.

Deci dupa vizita la Toyota eram in cumpana cu Yaris-ul american. Asa ca am mers la Honda, sa vad noul Fit. Damn, urata masina! Daca exteriorul e poate suportabil, interiorul e hidos. Materiale proaste, scaune ca in autobuzul Iasi-Dorohoi de dupa-amiaza, comfort la volan aproape 0, dispunere ciudata a oglinzilor de pe portiere. M-am dat jos din ea destul de repede si am invocat caldura cand am refuzat oferta dealerului de a face un drive-test. Cumnatul meu, mecanic auto si pasionat de motoare puternice in general si de Honda in special, imi tot arata modelul Civic, care mie nu imi spune nimic.

Deja lista mea se ingusta. Am ajuns si la Nissan, unde speram sa gasesc ceva, ca deja obosisem. Acolo am incercat modelul Versa, in clasa de dotari S, cu transmisia CVT si pachetul Convenience (Bluetooth, comenzi audio si telefon pe volan etc). Mi-a placut la nebunie. Era prima oara intr-o lunga perioada cand conduceam o masina cu transmisie automata, Se conduce foarte usor, motorul e sprinten, un volan mic si foarte manevrabil, scaune comode, sistem audio foarte bun, in concluzie, mi-a placut. Acum urma sa ma decid la dotari si culori. Din pacate, culoarea rosie care imi placea nu era metalizata. De asemenea, pachetul ABS nu era foarte frecvent pe masinile pe care le aveau. Mai aveam de ales si intre modelul hatchback (pe care il testasem) si sedan-ul derivat de acolo. Versa este derivat (ca sa nu zic copiat) din Renault Clio, caci ambele marci sunt parte a aceleiasi corporatii. Am mers apoi si la un alt dealer Nissan (v-am spus ca sunt peste tot), unde am primit o oferta mai buna pentru aceeasi configuratie.

A urmat apoi analiza. Am discutat si cu parintii si am ajuns la concluzia ca nu pot lua ceva fara ABS, atat prin prisma sigurantei, cat si a revanzarii peste cativa ani. Aveam in continuare dificultati in a evalua pretul final al unei masini, pentru ca nu exista un pret fix. Asa ca, incurajat de ai mei, am inceput sa ma uit si la modelele imediat urmatoare. Asa ca lista s-a modificat: Toyota Corolla, Nissan Sentra, Mitsubishi Lancer, VW Rabbit (numele american al Golf-ului). Poate ar fi meritat si alte masini sa intre pe lista asta, dar nu mai aveam energie sa caut. Deja ma ofticam ca nu am bani sa imi iau unul din modelele care imi lasau gura apa cand le vedeam pe strada. Stiu ca e o problema de gusturi, asa ca nu ma astept sa va placa si voua, dar uite ce imi placea mie (si inca imi plac): Dodge Charger si Magnum (prima pentru partea frontala absolut feroce si arcuirea din portiera spate, a doua ca reminiscenta a fostei masini de serviciu, Volvo V50), ca si clasicul deja Chrysler 300. Nici nu mai intru in categoria sportivelor.

Asa ca am facut o lista de dealeri din Orlando, pentru ca aici preturile erau mai mici decat in zona Tampa, si l-am asteptat pe unchiul meu sa vina. Pe atunci, pe primul loc ca optiune era Lancer-ul, apoi Sentra, Rabbit si ca ultima optiune Corolla. Cum veti vedea la final, socoteala de acasa nu e aceeasi cu cea de la dealer, plus ca pozele profesioniste bat realitatea cu mult.

Spuneam de lista de dealeri. Pentru a ne fi mai usor, aveam deja un traseu in minte, pentru a avea distantele minime. Trebuia sa incepem cu un dealer Mitsubishi, dar am gresit o intersectie, asa ca primul dealer la care am ajuns a fost Bill Ray Nissan. Ne-a intampinat un reprezentant de vanzari de culoare, inalt, intre 2 varste, care cred ca era la „ce pica”. I-am spus din prima ca ma intereseaza o Sentra S, cu pachetul Convenience Plus si ABS. Culoarea era ultima pe lista acum (deh, trebuie sa renunti la ceva). Ne-a aratat intai una alba, care era… nu noua. Avea zgarieturi pe bord, bancheta spate patata, spoilerul fata zgariat. Unchiul meu, mai agil, a observat imediat ca nu e noua si s-a enervat. Imediat, nenea Freddie (caci asa se intitula personajul) ne-a aratat alta (care a devenit intre timp a mea), Magnetic Gray, cu tot ce vroiam si ceva in plus. Era o masina adusa de la alt dealer pentru un client care nu a mai vrut-o. Asa ca ne-am instalat in ea si am facut vreo 2 mile, pe strazile din jurul reprezentantei. Are aceeasi transmisie CVT ca si Versa, un motor de 2 litri si 140 de cai, dar cu un consum foarte bun (cum aveam sa dovedesc chiar in acea zi). In rest, avea tot ce vroiam de la acest model, de la sistemul Bluetooth pentru telefon pana la jentile de aluminiu de 16 inci. Mai aveau una aproape la fel, dar neagra. Cum fug de negru si de vopseaua nemetalizata, am refuzat si am ramas fixat la cea gri. Culmea, pentru prima data, culoarea in realitate arata mai bine decat in poza de pe site.

Asa ca urma negocierea. Inca ma mai gandeam la Lancer, dar gandurile dispareau incet, incet. Ne-am asezat la masa lui Freddie si am asteptat prima oferta. Pretul MSRP al masinii era 19030. OK, e momentul sa precizez cum e treaba cu pretul. Toata negocierea se poarta pe acest pret. Cand ai ajuns la un pret final, se adauga taxele (6.5%), inmatricularea (150-200 dolari) si taxele dealerului (intre 400 si 700 de dolari, din ce am vazut). DAR… exista un mare dar. Dealerul are o mare libertate de miscare a pretului, pentru ca fabrica le vinde masinile foarte ieftin, iar ei afiseaza un pret mult mai mare, tocmai pentru a avea de unde ceda. In plus, daca esti la finalul anului, iar anul urmator modelul e produs in continuare, atunci poti beneficia de cash-back, adica o suma de bani oferita de fabrica pentru ca tu cumperi un model „vechi”; in 99% din cazuri, modelul „nou” e identic cu cel „vechi”, deci e OK.

Prima oferta mai ca era sa il faca pe unchiul meu sa se scoale de pe scaun si sa plece. Freddie scazuse doar 500 de dolari din pretul MRSP. Unchiul meu s-a uitat la el si l-a intrebat daca nu are o oferta mai buna, pentru ca daca asta era finala, atunci plecam in secunda 2. Freddie s-a ridicat si s-a dus dupa superior, nu inainte de a se asigura ca ne place masina si chiar vrem sa o cumparam. Ah, am uitat sa precizez ca in timp ce testam masina pe sosea, unchiul meu l-a intrebat cate masini vanduse in acea saptamana. Desi era doar marti, greu a spus ca 2. Ne-am lamurit.

Superiorul a venit si a inceput sa ne laude ca popor, ca el a avut vecini romani cu care s-a impacat bine. I-am zambit si am asteptat oferta. Care era doar cu foarte putin mai buna decat prima: 1000 de dolari minus din MRSP. Unchiul meu a incercat sa se lamureasca ce vor astia. I-a intrebat de reducerea de pret pentru studenti, i-a intrebat de cash-back, ia intrebat de oferta cu dobanda. Nimic, asta era oferta.

Momentul cheie a venit imediat. Seful lui Freddie ne tot intreba care ar fi pretul la care am accepta sa cumparam masina. Unchiul meu ii tot raspundea ca e treaba lui sa ne faca o oferta. Nenea cubanez, caci era din tara trabucelor facute pe pulpe de cubaneze tinere, a spus ca o oferta buna pentru el ar fi 20.000. Unchiul meu a ras si a spus 15.000 e bun pentru el. Cubanezul l-a pus sa semneze ca daca ne ofera 15.000 o cumparam. Evident, a semnat.

Cu hartia respectiva, cubanezul s-a dus la manager, care a venit extrem de hotarat si ne-a spus ca nu a incheiat nici-un contract azi si ca nu vom iesi din incinta fara sa cumparam. I-am raspuns zambind ca speram sa fie asa. Ne-a intrebat inca o data daca asta e masina pe care o vrem. Avand inca o data confirmarea, ne-a intrebat care e problema. Evident, pretul ni se parea prea mare, pentru mine, ca student. Asa ca ne-a intrebat scurt cat pot plati pe luna. I-am spus 300, timp de 4 ani. A pus datele in computer, i-a dat pretul de 16200 (fara taxe, dar cu taxe cu tot urma sa platesc doar 300 pe luna, 48 de luni), ne-a intrebat la fel de scurt daca la pretul asta luam masina. Mai mult, pretul era valabil atunci pe loc, nu puteam reveni mai tarziu, dupa vizite la alti dealeri, si sa gasim acelasi pret. M-am uitat la unchiul meu, el la mine si am acceptat.

Pentru prima oara in ultimele 3 ore, puteam rasufla usurati. A urmat apoi alte nebunii, cu incheierea actelor. Tipul de la Financing a tot incercat sa ne convinga sa cumparam si o garantie extinsa la 5 sau 4 ani, plus alte servicii gen remorcare la urgenta etc. Unchiul meu mi-a spus ca nu e cazul. Aveam sa aflu mai tarziu ca avea mare dreptate. Asa ca ne-am tinut tari si nu am luat nimic peste garantia de 3 ani sau 36000 de mile pentru tot si 5 ani pentru transmisie si motor.

Ah, nu-i asa ca vreti sa vedeti si imagini cu masina? OK, am si asa ceva. Iata una cu exteriorul si una din interior (restul le gasiti aici):

A urmat apoi setarea sistemului Bluetooth al masinii, lipirea pe luneta a numarului provizoriu si… primul drum ca proprietar. Din anumite motive, a trebuit sa mergem inapoi la Tampa (cam 100 de mile fata de locul unde ne aflam), asa ca am avut timp sa vad cum se comporta atat in regim de oras, cat si de autostrada. Hmm, cruise control-ul sa traiasca! Combinat cu transmisia automata, pe autostrada nici nu foloseam piciorul drept. Am avut timp sa ma joc si cu computerul de bord, care mi-a aratat ca la drum lung, cu o viteza medie de 55mph (caci in primele 500 de mile trebuia sa merg usor), consumul era de 34 de mile la galon (o mila are 1,6 km, iar un galon 3,78 litri, asa ca faceti socoteala, eu nu mai am rabdare).

Acum, la mai bine de o luna de la cumparare, cu numar de inmatriculare nou (da, la singular; aici in Florida nu au placuta decat in spate), cu aproape 900 de mile la bord (avea 112 pe bord cand m-am urcat eu prima oara in ea), sunt foarte multumit de ea. Vopseaua se mentine curata si stralucitoare, desi n-am apucat sa o spal (aici ploua in fiecare zi, o tin la umbra etc) sau sa o polishez. Iar motorul si transmisia… ah, ce placere sa apesi pe pedala si sa te afunde in scaun. Nu mai zic de sistemul audio, a carui bass face retrovizoarea sa tremure la fiecare Hmf! al lui Kanye sau Soulja Boy.

Ah, am apucat sa merg si intr-un Lancer. Damn, ugly interior. Tapiteria oribila, neagra, dar deja cu ciuculeti, dupa doar cateva luni. E a unui coleg de laborator, al carui tata este dealer de Mitsubishi. Daca asta e ce aveau mai bun, atunci ma bucur ca am gresit atunci intersectia.

Asadar, sunt un sofer multumit. In oras e o placere sa o conduci, motorul abia se aude, la 45mph (cat e viteza maxima de obicei in oras) motorul sta la 1200 de turatii; pe autostrada e si mai odihnitor, apesi pe buton si doar tii volanul.

Yeah, mamma!

4 Răspunsuri to “Pe pamant american, vitezomanul european isi cumpara… masina japoneza”

  1. stefantalpalaru Says:

    Foloseşti cruise controlu doar cand e autostrada liberă, nu?

    Cumpărarea maşinilor japoneze mi-a amintit de un banner din Flint, Michigan: „if you buy japanese cars, apply for japanese welfare”. Deci data viitoare support american economy by buying a Dodge Viper, OK?

  2. manoland Says:

    Nu neaparat. Folosesc cruise control si in oras, ca sa nu depasesc viteza legala si nici sa nu ma chinui sa o mentin din acceleratie. Cred ca nu sunt singurul, ca prea mergem toti cu aceeasi viteza🙂.

    Iar pe autostrada o folosesc continuu, pentru ca poti si accelera din buton, dar si decelera. Daca cel din fata franeaza brusc si am distanta mica, atunci folosesc frana, insa incerc sa invat din ce in ce mai bine sa anticipez si sa decelerez din cruise control.

    Cat despre masinile americane… nu am bani de atata benzina cat consuma ele. Plus, daca faci comparatia cum arata o Toyota sau Nissan de 10 ani si un Chevy de 10 ani, atunci te mai gandesti daca sa fii patriotic.

  3. Să suflu în… bujii? « Land of mano Says:

    […] Să suflu în… bujii? 24 august, 2008 — manoland Maşina mea a împlinit un an de când o posed(ez). Are cam 4500 de mile, ceea ce e foarte puţin pentru cum şi cât se circulă aici. Despre cum am cumpărat-o, puteţi citi aici. […]

  4. RaoulEmil Says:

    Da, consumul pe care nu l-a calculat este de 7l/100 km.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s