Mai stati acasa, bai, turistilor!

Baietii care se ocupa de administrarea Bisericii Santa Maria delle Grazie din Milano, care adaposteste „L”Ultima Cena”, au inceput sa se simta cam stresati de numarul din ce in ce mai mare de vizitatori ce doreau sa vada celebra fresca, asa ca au dat voie unor altor baieti sa o fotografieze cu mult talent. In final, s-a obtinut o imagine de 16 melearde de pixeli, disponibila gratuit pe chestia asta de ii zice internet.

Initiativa e minunata. Ma voi referi insa la situatia locala, cel putin la nivelul anului 2004 si chiar 2005. Fiind student la Torino, am ajuns si la Milano de cateva ori. Prima data, nu mi-am facut bine temele si nu am stiut ca trebuie sa te inscrii pe o lista ca sa intri sa vezi fresca. Imi facusem eu un traseu cat mai economicos prin oras, ca sa vad cat mai multe lucruri, asa ca am ajuns si la biserica mai sus amintita. Evident, plin de turisti, marea majoritate asiatici, cu ditai tunurile foto, asteptand sa intre. Am zis sa intreb macar ce si cum, ca sa stiu pentru data urmatoare.

Intru inauntru, iau un pliant si dau sa intreb pe domnisoara de acolo cum se procedeaza. Dumneaei vorbea la telefon, plangandu-se cuiva ca grupul programat pentru ora respectiva nu venise. Hopa, exista o sansa, mi-am zis! Aiurea! Efectiv, au inchis intrarea, spunandu-le asiaticilor ca se vor intoarce la ora cand erau ei programati. Deci nu aveau nevoie de 8 euroi ai mei si ai altora care doreau sa intre. OK, o fi fost ziua lor proasta. Am intrebat totusi cu cat timp inainte trebuie sa fac programare. Mi-a raspuns zambind ca minim 3 luni. M-am uitat la ea, am rezistat tentatiei de a baga in ma-sa si am iesit. In compensatie (divina?), exact peste drum era deschis, temporar, Muzeul Teatro alla Scala, pentru ca celebra sala era in reparatie. Am intrat si, gratuit, am vazut o parte a celebrei colectii a celei mai faimoase scene lirice din lume. Intreaga colectie am vazut-o ulterior chiar in cladirea originala. Daca sunteti in Milano si nu e inchisa publicului, nu ratati Scala. E chiar langa Piazza del Duomo, trecand prin Galerii.

Revenind la fresca alora, nici a doua oara cand am mers la plimbare prin Milano nu am reusit sa intru, pentru ca nu aveau liber la inscrieri. Asta e. Din fericire, Milano are muzee si locuri frumoase pentru toata lumea. Am facut o poza, ca sa stiu ce sa evit data viitoare:

Hmm, uitandu-ma la poze facute in acea perioada, mi s-a facut un dor nebun de Italia. Cred ca o sa mai povestesc din aventurile de atunci. Pana atunci, bai, voi, astia, cu aparate foto de gat, cu borsetele cu acte si bani la brau, savurati fresca pixelizata si nu mai consumati oxigenul prin Milano, da?

Cu gandul acasa…

Saturandu-ma (a cata oara?) de redox, dicroism si alte alea pentru un examen, am zis sa imi mai clatesc ochii. Si cum compania de cablu nu ofera canale „din alea”, am intrat pe YouTube, vrand sa vad ce pot vedea (ce frumos, nu?) despre Iasi, locul primei mele studentii.

Desi nu ma asteptam, am gasit cateva clipuri decente si o bijuterie:

E facut de o echipa profesionista din Iasi. Pe canalul lor de pe YouTube mai gasiti clipuri despre Iasi, unul extrem de crud despre starea monumentelor din Iasi, precum si parodii la celebra reclama Whas’up!!!! a Budweiser. Pentru amatori, un bun mini reportaj de la Romanian Fashion Week de anul asta, tot din Iasi.

Cum comenta cineva pe YouTube, parca niciodata n-am vazut Iasiul asa…

Aproape No Comment

Hmm, ma intrebam cand va incepe si aceasta isterie. Niste polonezi au facut un foc de tabara si, probabil dupa muuulta zubrowca, au ajuns la concluzia ca fostul papa Jan Paweł II si-a facut aparitia in flacara. Nebunia poate s-ar fi oprit aici, dar a fost preluata de postul tv al Vaticanului si redifuzata in nestire.

Priviti (click pe imagine pentru versiune mai mare):

Personal, nu cred ca treaba asta serveste numelui fostului pontif. Dar, daca Vaticanul crede contrariul…

Jobul, Multinationala / Candidatul, Romaniiiiaaaa! (2)

Recapitulare din primul post: ramasesem la momentul de dupa primul interviu, cel cu fie HR, fie un manager de zona.

OK, ai reusit sa o impresionezi pe persoana respectiva, astfel ca la cateva zile (mai multe sau mai putine, depinzand de cate persoane trebuie sa ia decizia) esti sunat si ti se spune ca ai fost selectat pentru etapa urmatoare. 99% aceasta se va desfasura la Bucuresti, la sediul central al companiei. Ti se vor comunica data, ora si persoanele de contact. Evident, esti intrebat daca esti disponibil la acea ora. Sper ca s-a retinut faptul ca tot procesul este un examen, nu doar interviurile in sine, ci intregul contact cu reprezentanti ai companiei este evaluat. Astfel, daca la primul interviu ai declarat ca acum nu lucrezi, evident ca vei raspunde ca esti disponibil la acea data si ora, dar fara disperare. De asemenea, daca esti angajat si compania stie asta, un raspuns bun este ca vei incerca sa obtii liber de la actualul serviciu si ii vei contacta. Se intelege acest lucru si ti se vor da date de contact. Apoi, fii sigur ca intelegi foarte bine cine plateste pentru cazare, transport si mese. Companiile vor plati pentru transport (pastrati biletul de tren sau bonurile de benzina; cititi mai jos cum se face decontarea propriu-zisa). Inca nu am auzit sa plateasca si pentru cazarea si masa candidatilor, dar trebuie sa intrebati. Astfel, dati dovada de atentie la detalii si, cine stie, poate pica ceva.

Inutil de spus ca trebuie sa fiti la timp la intalnire, ba chiar mai devreme. Bucurestiul e imens, intortocheat si strazile isi schimba des numele, astfel ca nu toti taximetristii stiu exact unde sa va duca. Si sistemul de transport in comun merita studiat, macar ca alternativa. In functie de timp, buget sau prieteni in capitala, e bine sa faceti un drum de recunoastere cu o zi inainte. Ah, pentru cei chiar din Capitala ar trebui sa fie mai usor, mai ales ca ei au avut interviul initial tot la sediul central. Dar cum nu sunt fan Bucuresti, ma voi referi la situatia provincialilor. Oricum, procentual, sunt mai multi RM in afara Bucurestiului.

Asadar, ar trebui sa fiti la sediu cu 15-20 de minute inainte de ora stabilita. Ca vestimentatie, tot stilul bussiness. Din nou, fiti siguri ca hainele va vin bine, chiar daca nu sunt ultimul racnet in materie de costum. Culori neutre pentru costum (negru, gri, bleumarin), o camasa rezonabila (albul nu e tot timpul singura solutie) si o cravata eleganta, care sa va individualizeze, sunt o solutie. Din nou, daca pantofii sunt negri, sosetele trebuie sa fie la fel. Nu sunteti Michael Jackson, asa ca fara sosete albe!!! Pentru doamne… mi-e destul de greu sa ma pronunt. Un echilibru intre prea serios si prea flashy trebuie mentinut. Negrul e prea ubicuitar, asa ca un pic de culoare (nu prea multa) va poate individualiza, putand fi un atu. Din nou, haine comode, care sa va vina bine si sa arate natural, nu fortat.

De obicei, exista o receptie. Prezentati-va persoanei de acolo, spuneti pentru ce ati venit si care este persoana de contact. Acum, in functie de politica firmei, persoanele pe care le veti vedea pot sa difere ca functii. De asemenea, e bine sa va asteptati sa mai fie si alti candidati acolo, cam la aceleasi ore, pentru aceeasi pozitie sau alte pozitii disponibile in companie. Nu sunteti acolo pentru a va face prieteni printre ceilalti candidati, ci pentru a obtine o slujba.

E posibil sa aveti inca o intalnire cu cineva de la HR. Foarte sigur este ca veti avea intalnire cu potentialul sef direct, daca acesta nu este deja managerul de zona cu care v-ati vazut la primul interviu. De asemenea, poate dori sa va vada managerul de produs. Poate e momentul pentru o clarificare. Intr-o companie serioasa, veti avea cam 2 sefi directi: managerul de zona (ASM-Area Sales Manager), care e interesat in primul rand de cat „vindeti”, si managerul de produs (PM-Product Manager), care e interesat de partea de marketing, reactiile medicilor la produs etc. De obicei, ASM-ul are mai multi RM in responsabilitate si va sti mai putin despre produs decat PM, dar va sti (teoretic) mai multe despre aspectele operationale (cine sunt medicii, farmacistii, care e experienta anterioara in relatia cu ei, etc).

La acest interviu cu ASM-ul si/sau PM-ul, e foarte important, daca ati aflat din timp despre ce produs e vorba, sa stiti cat mai multe detalii despre acel produs; daca stiti si date despre competitie, share-uri de piata si altele asemenea, deja e perfect. Acesta cred ca este momentul cheie al intregului proces, pentru ca acestia sunt oamenii cu care veti lucra constant si care trebuie sa doreasca sa lucreze cu voi. Asadar, maxim de concentrare!

Veti fi intrebat din nou de ce vreti sa lucrati la respectiva companie. Raspunsul dat la primul interviu ar trebui sa fie cel putin inclus in cel de data aceasta. In general, raspunsurile ar trebui sa fie potrivite ca lungime, la obiect si fara divagari inutile. E important daca stiti cine sunt KOLs (Key Opinion Leaders), de obicei sefii de clinica sau de sectie, in special din centrul universitar principal din zona. Contacte anterioare cu acestia constituie un avantaj pentru voi, care trebuie speculat inteligent. Fie v-a fost client, fie profesor, e bine sa mentionati asta.

Veti fi intrebati cum manageriati stressul, insuccesul, cum va mentineti motivatia atunci cand lucrurile nu merg asa cum ar trebui, ce fel de experienta manageriala aveti (daca ati mentionat asa ceva in CV, trebuie sa stiti exact ce ati pus acolo). Ii intereseaza daca aveti colegi in alte companii sau chiar acea companie, ce stiti efectiv despre pozitia de RM, ce implica ea.

Ganditi-va ca va trebui sa vindeti ceva ca RM, fie direct, fie sa induceti vanzarea. Ori si acest interviu este tot o vanzare: va „vindeti” pe voi. Spuneam in primul post ca o caracteristica a unui produs devine relevanta pentru client doar daca se poate transforma in beneficiu pentru acesta. Astfel, incercati sa si raspundeti la intrebari in acest mod. Desi poate parea deplasat, faptul ca ati fost reprezentant Avon sau Oriflame demonstreaza ca ati lucrat intr-o companie, ati fost in stare sa va faceti un buget, sa trimiteti rapoarte, sa aveti relatii bune si de durata cu clientii, sa creati si sa mentineti o retea de astfel de clienti. In acelasi timp, sa mentionati ca ati fost rep la Oriflame sau Avon doar pentru a avea produse gratis nu e un argument pe care sa vreti sa il exprimati cu voce tare.

In cele mai multe cazuri, acesta este momentul deciziei pentru companie. Probabil ca ASM-ul si PM-ul vor mai discuta si cu alti candidati si, la finalul acestor interviuri, vor decide pe cine vor.

In decursul aceleiasi zile, este posibil sa primiti si un test de limba straina (engleza, cam 100%), care poate fi un test grila sau completarea unui formular mai detaliat despre voi, in engleza. Tratati si acest pas cu mare seriozitate. Degeaba ati trecut in CV ca stiti engleza „la perfectie” (da, am vazut CV-uri in care scria chiar asa), daca nu sunteti in stare sa scrieti un paragraf intr-o engleza cat de cat corecta. Eu m-am distrat si le-am scris pe test, la un interviu, ca nu exista nici o varianta corecta printre cele oferite de ei. Culmea e ca m-au angajat, deci era o capcana acolo.

Daca ASM-ul si PM-ul va vor, atunci e probabil sa mergeti la un scurt interviu, „de verificare”, cu BUM (Bussiness Unit Manager), cel/cea care coordoneaza o intreaga divizie a companiei (Boli Metabolice, Oncologie-Virologie, Open Care etc). Este si aici important sa va mentineti atitudinea profesionista si sa intelegeti ca si aici exista intrebari test. Veti fi intrebati cum stati cu dragostea, in diferite forme. De ce? Pentru ca un RM circula foarte mult, pleaca devreme si se intoarce tarziu acasa, iar multe jumatati accepta cu greu aceasta situatie, chiar daca statusul financiar al relatiei are de castigat foarte mult. E momentul sa asigurati persoana care va intreaba asa ceva ca sunteti constient de responsabilitatile pozitiei si sunteti gata sa le faceti fata. Un lucru extrem de util este sa puneti intrebari, in acest moment. Poate nu neaparat despre bani, ci despre celelalte elemente ale jobului (daca nu le-ati aflat deja de la ASM si PM): cate judete, cate produse, cate zile pe saptamana in judetul principal (de obicei, centrul universitar). Nu intrati in prea multe detalii, dar e bine ca BUM-ul sa va vada curios si interesat. Tineti minte ca in acest moment jobul este al vostru sa il pierdeti!

La fel, in functie de politica firmei, veti avea o intalnire cu managerul general (sau Country Manager). Aceasta intalnire va semnaleaza ca jobul este intr-adevar al dumneavoastra, pentru ca niciodata seful cel mare nu va fi „utilizat” (a se citi risipit) pentru procesul efectiv de selectie. In acest moment, e bine sa intrebati, daca nu vi se spune direct, care este cuantumul salariului, al diurnelor, primelor etc, posibilitatilor de avansare, de pregatire profesionala. In fond, e omul care va semna contractul de munca. Din nou, e momentul sa demonstrati cat stiti despre companie, dar fara a fi agresivi. Omul e ditai seful si evident ca e mandru de propria-i firma. Asa ca daca stiti date de piata, in special cele care ii sunt dragi (lideri de piata pe o anumita boala sau grupa de boli, medicamente unice pe piata etc), e bine sa le pomeniti, ca motive pentru care doriti sa lucrati in acea companie.

Un manager bun va fi citit inainte rapid CV-ul vostru, asa ca fiti pregatit sa raspundeti la orice intrebare privind ce apare in CV. Eu am avut experienta placuta ca managerul sa aiba rude in orasul meu natal, pe care il viziteaza des, asadar am avut un common ground de la care sa pornesc discutia. Din nou, in acest moment, jobul este al vostru sa il pierdeti.

La finalul acestui proces, intrebati care este urmatorul pas, mai precis, cam cand ar trebui sa aflati rezultatul. De asemenea, nu uitati de decontarea drumului. De obicei, se va deconta pe loc „dusul”, intorsul ramanand sa il decontati fie prin posta (daca nu sunteti angajati), fie la revenirea la firma pentru trainingul initial pe produs.

Ziua poate fi lunga, asa ca profitati atunci cand vi se ofera un suc sau o cafea. Nu sunteti „penalizati” daca beti 10 cafele. Cu fumatul… nu stiu ce sa zic. Recomand sa nu fumati in timpul interviurilor propriu-zise, iar daca vi se ofera tigari de catre intervievatori, ar fi indicat sa le refuzati. De asemenea, atentie daca mancati intre interviuri sa nu ramaneti cu ceva intre dinti. Apelati la oglinda si toalete de cate ori puteti: nimic nu e mai enervant decat sa aveti o nevoie stringenta chiar in timpul interviului-cheie cu ASM-ul. De asemenea, fiti binevoitori si respectuosi cu absolut toata lumea cu care aveti contact in companie, incepand de la menajere. Daca le veti zambi si multumi pentru ceai sau cafea, a doua ceasca va veni la timp. In plus, retineti ca orice lucru pe care il faceti este urmarit si analizat.

Apoi, incercati sa va dozati energiile. Vor fi multe momente moarte, de asteptare. Incercati sa va relaxati, cititi cateva din multele brosuri despre companie aflate in zonele de receptie. E posibil sa aflati informatii foarte utile despre activitatile companiei, despre noi produse sau colaborari cu ONG-uri, despre premii obtinute etc, lucruri ce pot fi utilizate in interviuri.

La fel, e important sa degajati o atitudine tonica, pozitiva, siguranta de sine (dar nu trufie) si determinare (nu incapatanare).

OK, cred ca am acoperit cam tot. Daca am scapat ceva, intrebati.

Am vazut ca lumea ajunge la aceste posturi cautand „greseli de trecut in CV”, „CV corect”, „farma”. Deci se confirma ce spuneam in primul post privind dificultatea realizarii unui CV bun si eficace.

Cat poate insemna o schimbare de perspectiva

Odata ajuns aici, o serie de lucruri se vede cu totul altfel decat o vedeam in tara. In acest caz, ma refer strict la „Borat„.

E acum pe HBO. Abia acum realizez cat de bun e acest film. Cand am incercat sa il vad in RO, nu am reusit sa urmaresc mai mult de cateva minute. Poate oi fi fost intr-o stare ciudata, poate nu rezona atunci cu mine, dar tin minte ca am oprit vizionarea si l-am sters instantaneu.

Am zis sa ii mai dau o sansa si sa incerc sa il urmaresc. Hmm, ce diferenta! Fantastic cat de bine a reusit sa surprinda idiosincraziile americanilor! Rabdarea americanilor, bunele maniere duse la extrem, stoicismul cu care suporta toate tampeniile lui Borat, toate sunt cu atat mai evidente acum pentru mine, dupa cele cateva luni petrecute aici. Dealer-ul de masini care, foarte natural, aproximeaza viteza la care un Hummer ar omori cu siguranta niste tigani, profesorul de umor care incearca in zadar sa ii explice cum se face o gluma cu „Not!!!”, instructorul auto care insista tot timpul sa tina ambele maini pe volan (de ce???), toti excelenti exponenti ai culturii americane. Ca sa nu mai zic de membrii fratiei din South Carolina, plecati cu caravana spre distractie. Looking for Jesus, anyone?

La fel de bine e surprinsa si ipocrizia americanilor, in momentul cinei cu notabilitatile unui oras din Alabama, cand Borat isi aduce o partenera-prostituata la masa. Distractiile „clasice” ale americanilor sunt si ele surprinse si contabilizate: taurul mecanic, rodeo-urile etc.

Evident ca m-am emotionat cand am auzit romaneste la inceputul filmului, cand am vazut stalpul de telegraf atat de romanesc (cu gauri, vopsit pana la un metru jumate de pamant, sa nu il atace… ce?) sau cand am vazut Dacia trasa de cai.

Muzica e si ea excelenta. Am descoperit o melodie a Fanfarei Ciocarlia pe care nu o stiam. Trebuie sa recunosc ca n-am mai vazut muzica lui Bregovic utilizata in asa mod, dar… suna „de acolo”.

Inca nu s-a terminat filmul. Scena in care fata lui Sacha face contact intim cu fundul regizorului a trecut, insa. Damn, that takes guts and dedication!

Un film excelent, crud si imposibil de real.

Viata e un drive-through

Desi o sa par ca vulpea din bancul cu strugurii, totusi nu pot sa nu observ ca sunt si lucruri cel putin ciudate, daca nu negative, in US.

E cunoscuta aprehensiunea americanilor pentru comfort, usurinta cu care poti face un lucru, intr-un cuvant, cat mai mult cu cat mai putin. Dar de aici si pana la stadiul in care vad eu ca s-a ajuns e totusi distanta.

OK, si in RO exista drive-through la McDonalds. Sa imi spuneti daca in 3 luni au mai introdus serviciul asta si la altceva. Evident, exista si aici, si nu doar la Mac, celelalte lanturi de fast-food oferind serviciul asta. Amuzant e insa faptul ca pierzi mai putin timp oprind masina, intrand in magazin, comandand, luand produsele, intrand inapoi in masina si demarand. Dar, perceptia conteaza: ce daca stai mai mult la coada, important e ca stai comod, cu curul in masina, nu?

OK, ai mancat cam mult sau cam acru si ai nevoie de ceva pastile. Nu te ingrijora, exista si farmacii drive-through. Te inscrii frumusel langa gemulet si ti se da ce doresti. Nu stiu exact cum functioneaza treaba cu reteta, dar probabil nu trebuie sa astepti prea mult. Nici nu apuca motorul sa se raceasca, banuiesc.

Ai platit cu cash la Mac, poate tot cu cash la farmacie, asa ca ai ramas fara bancnote. Sterge-ti linistit broboana de transpiratie, aparuta la gandul ca ar trebui sa faci efort sau, Doamne fereste!, sa fii nevoit sa te dai jos din masina pentru a scoate bani de la ATM, pentru ca… exact, bancile s-au gandit la tine! Da jos gemuletul, baga cardul, scoate banii si demareaza intr-un minut sau mai putin.

Evident, daca esti aproape de Las Vegas, logodnica te bate la cap ca nu stabiliti odata nuntii, dar in acelasi timp vrea nunta secolului (si tu evident ai da banii pe o ditai plasma), solutia e simpla. Nunta la drive-through chapel. Nu trebuie sa te gandesti ca n-ai voal, inel sau alte alea, au acolo tot ce iti trebuie, si inca pe categorii: pentru sarantoci (50 de dolari tot pachetul) sau pentru punga-sparta.

Damn, daca ar reusi sa inventeze o masinarie care sa te tunda si sa aspire parul taiat in acelasi timp, cred ca si frizeriile ar avea servicii de drive-through!

Nu mai pomenesc de spalatoria auto drive-through, ca as parea exagerat. Dar din ce vad, sistemul e facut nu neaparat pentru a spori eficienta, ci pentru a mari izolarea. Cu cat mai putin contact interuman, cu atat mai „bine”. Ceea ce se potriveste cu ceea ce scrie in brosura UCF destinata studentilor straini: „Americans put an emphasis on individualism rather than on cooperation.”

Oscar, Emmy, Nobel si Al

Suna ca o poveste din anii ’50, undeva in Midwest, nu?

Cel mai bun an din viata lui Al Gore e cu siguranta 2007. La doar 59 de ani, a reusit o tripla foarte ciudata: Oscar pentru An Unconvenient Truth, Emmy pentru Current TV si de astazi Nobel pentru Pace, ca recunoastere a activitatii sale ecologiste.

Evident, marea intrebare acum este daca va intra in cursa prezidentiala in US.

Nu sunt eu Chris Matthews, dar cred ca nu va intra. Cel putin nu acum. De ce?

Riscurile sunt foarte mari. In acest moment, toti ceilalti candidati democrati au organizatii puternice in statele cu alegeri primare, au petrecut mult timp acolo, au strans maini prin restaurante, au mancat prajituri cu lamaie prin sufrageriile oamenilor din Iowa si New Hampshire, au tinut sute de discursuri, au participat la multe dezbateri. Mai mult, au strans foarte multi bani.

Apoi, pentru Gore ar fi foarte deranjant sa piarda alegerile primare in fata fostei Prime Doamne Hillary Clinton. Mai mult, intrand in aceasta cursa acum, risca sa piarda toata aura capatata in acesti ani de dupa pierderea alegerilor prezidentiale (chiar daca nu le-a pierdut la vot, ci la Curtea Suprema, cea plina de prieteni ai lui George Bush Sr.). Ar fi extrem de usor pentru orice contracandidat sa spuna ca Al s-a folosit de incalzirea globala pentru a se propulsa din nou in politica.

Singura fereastra pe care as vedea-o in aceasta cursa ar fi plasata in vara 2008. Astfel, daca nominalizatul din partea democratilor ar avea brusc probleme, atunci Gore ar putea aparea ca solutia salvatoare. Totusi, si aici sunt nuante. Daca Hillary va fi cea nominalizata si va avea probleme, Obama are banii si organizarea necesara sa ii ia locul. La fel, daca Obama e cel nominalizat, Hillary sta la panda. Deci nici asa nu i-ar fi foarte usor lui Al sa intre in hora. Dar, deocamdata, ramane cea mai probabila intrare a lui in cursa pentru 2008. Multi comentatori deja se gandesc la 2012 daca un republican va castiga la anul sau chiar la 2016 daca va fi un democrat ales presedinte. Mi se pare hazardat sa te uiti asa departe.

Deocamdata, e amuzant, daca nu ar fi tragic, sa vezi cum nenea Bush incearca, mai ales acum, sa convinga boborul cum ca el ar fi un prieten al mediului inca din 2000. Ar trebui cineva sa ii spuna ca joaca lui de-a castorul in padurile Texasului nu se pune.

Oricum, e un premiu care vine intr-un moment interesant. Pe de alta parte, incep sa am indoieli asupra Comitetului Nobel, mai precis asupra pastrarii secretului. Acum cateva zile, DraftGore, o organizatie ce incearca sa il convinga pe fostul VP sa candideze la presedintie, a cumparat un anunt de o pagina in NY Times, prin care facea un apel fierbinte catre cel in cauza. In anunt se face o trimitere subtila la Nobel, spunand ca americanii au acum nevoie de un erou, care sa ii „salveze”. Sa fi fost doar o coincidenta, educated guess sau mai mult?

Al Gore are timp destul… sa isi dea fracul la curatat.

PS: pentru cei care se mira de ce scriu despre situatia politica din US, cand in RO treaba e foarte fierbinte, am un singur raspuns: daca un fost si actual ministru nu are bani de ajuns pentru caltabosi si palinca, atunci aia nu mai e tara.