Vecini

Florin Negrutiu are in editia din 22 decembrie un editorial foarte bun in Gandul. Desi nu sunt in totalitate de acord cu el, e prea bine scris pentru a fi vehement cu diferentele de opinie.

18 ani…

Anunțuri

Accidentul lui Orban: ce cred eu

Pentru ca e cel mai tare subiect, pe care il comenteaza toti, pentru ca partea feminina a duo-ului Gramos a reusit prin prestatia mediocra de la Realitatea TV sa stearga beneficiile postarii in premiera a informatiilor despre accident, am zis sa scriu si eu ce parere am.

Asadar:

  • nu cred ca Orban a accidentat-o pe minora respectiva; de fapt, ea s-a aruncat in fata masinii, tocmai pentru a face rost de bani de droguri si pocnitori pentru revelion, iar cand a vazut ca mega-soferul Orban a evitat-o, si-a rupt mana de suparare, dand cu ea de bordurile lui Videanu
  • Orban tocmai se intorsese de la o petrecere, la care mancase niste parizer distribuit de firma C&C, proprietarea Matizului; parizerul i-a cazut greu, fir-ar MDM-urile sa fie, asa ca razbunarea lui a fost pe deplin justificata
  • de fapt, acel stalp nu avea ce sa caute acolo, Orban probabil dorind sa elibereze un loc de parcare, construit exact in jurul acelui stalp, ca atatea altele din Bucuresti; deci nu va mai plangeti, ci multumiti-i
  • prin mediatizare, s-a facut si mai multa promovare numarului unic 112, ca sa stie toata lumea la ce numar sa sune sa faca glume proaste
  • ba, voi sunteti nebuni, n-ati vazut ce ninsoare era atunci? cum sa se trezeasca asa brusc din mahmureala?
  • Orban spune ca a condus peste 60.000 de km de cand este ministru al Transporturilor: sa mai spuneti ca nu aveti acum un om care cunoaste problemele de la nivelul asfaltului? si nici macar nu merge cu SUV-ul, deci e cat se poate de aproape de asfalt. Eu i-as recomanda chiar un Ferrari, sa fie si mai aproape. Pacat ca nu mai are carnetul acum: cine o sa mai fie atat de intim cu asfaltul?
  • Turcescu… asa il tratezi tu pe Ludovic? Nu iti mai canta la nunta! Acum chiar ca va trebui Oana Sarbu sa gangureasca ceva la microfon

Voi reveni cu alte consideratii la fel de inteligente! Traiasca mandolina!

Dreptul lui Isus Cristos la Kalashnikov

Am tot zis de mult ca scriu un post despre suprautilizarea religiei aici in US, in scopuri pur politicianiste, mai ales in combinatie cu pasiunea pentru arme. Asa ca iata-ma!

Stiam de mult de ciudatenia asta cu armele de aici. Vazusem „Bowling for Columbine”, mai prindeam pe CNN sau pe internet stiri despre diverse masacre, asa ca eu credeam ca stiu la ce sa ma astept. Ei bine, n-a trecut prea mult si a reinceput sezonul de poc-poc. Intai a fost incidentul de la universitatea Virginia Tech, in care baiatul trigger-happy mobilat cam dadaist la masarda s-a suparat pe fosta gagica si a zis sa se racoreasca, facand niste site pentru taitei din colegi si profesori.

Apoi, un alt tanar cu probleme psihice, trecut prin nu stiu cate institutii sociale (ca sa nu zic camine de copii) si familii adoptive, s-a decis el ca e prea aglomerat la shopping intr-un mall din Omaha, asa ca a luat liftul pana la ultimul etaj si, odata ajuns, a avut un spasm la aratator, asa, cat sa doboare cateva persoane mortal si sa raneasca altele. Apoi, probabil ca a vrut sa se scarpine cu catarea, dar nu si-a dat seama ca inca tragea, asa ca a murit prin deces.

La cateva zile, intervine combinatia paradisiaca (in viziunea republicanilor) de religie si miros de praf de pusca: un baiat ce fusese dat afara anterior dintr-o institutie ce pregatea viitori misionari evanghelisti din Colorado a incercat si el, saracul, sa ramana peste noapte la acea institutie, dupa o petrecere. Vedeti? Si sa mai spuneti ca nu sunt bune mesajele alea sociale cu „Don’t drink and drive!”. Ei, bine, fostii lui colegi nu i-au dat voie la pat si toaleta, asa ca baiatului i s-a luat brusc de versete si vindecari miraculoase si prin urmare i-a impuscat pe 2 tineri si a mai ranit cativa. A reusit sa scape, deci Dumnezeu tinea cu el. Asa ca a mai chemat un prieten (Who wants to be a millionaire shooter?) si s-au deplasat vreo 70 de mile catre una din cele mai mari biserici evanghelice din US (construita de un nene pastor numit Ted Haggard, care, in aceasta paranteza fie spus, a decazut de la statutul de semi-zeu la acela de homosexual ce nu recunoaste). Acolo, au pus explozibil in jurul mega-cladirii, apoi au intrat inauntru: surpriza, era chiar slujba! Asa ca au avut in cine sa traga.

Dar… Dumnezeul lor e mare: o agenta de paza s-a napustit cu mainile goale asupra lor si l-a ranit pe unul dintre ei. Dar nu asta a fost momentul cel mai inaltator, ci conferinta de presa de dupa: cu o stralucire in ochi pe care am vazut-o doar la unii pacienti la Socola, doamna in cauza spunea unei sali pline de reporteri barbati ca nu e casatorita, dar e convinsa ca Dumnezeu ii va scoate in cale un barbat care sa o merite. M-a pufnit rasul, caci imediat m-am gandit ca poate era chiar cel pe care vroia sa il imobilizeze.

Apoi am vazut pe ESPN ceremonia de decernare a premiului Heisman, care se acorda celui mai bun jucator de fotbal american la nivel de colegiu. Domnul care a castigat anul asta, floridian de loc, a reusit din nou sa imi dea frisoane, prin discursul evanghelioid: Dumnezeu in sus, Dumnezeu in jos, Dumnezeu primul, Dumnezeu ultimul si tot asa. Astept articolul peste cativa ani care sa dovedeasca ca baiatul asta punea serios mana pe steroizi sau HGH, ca sa ma lamuresc daca Dumnezeu are actiuni la firme farmaceutice.

In sfarsit, una din marile teme ale campaniei electorale prezidentiale in US este religia. Odata ca unul din principalii candidati republicani e mormon, religie considerata cult necrestin de multi evanghelici (ca se pare ca evanghelicii astia au cumparat monololul crestinatatii in US), dar are printre sustinatori si pastori evanghelici. Chiar a fost nevoit sa sustina un discurs despre religie si importanta ei pentru el (e adevarat, precizand prea putine lucruri clare despre mormonism). Dar nu asta e cel mai flagrant lucru: noul star al republicanilor este Mike Huckabee (yep, pretty redneck name!), fost pastor baptist. Asa cum Rudy Giuliany folosea expresia „9/11” in orice fraza, asa si nenea Mike umbla cu Isus in gura de fiecare data cand vorbeste.

Trebuie sa recunosc ca, din punct de vedere al marketingului politic, e tare tipul: a lansat primul un mesaj electoral de Craciun (in care multi au vazut o mare cruce alba, data de iluminarea inteligenta a unui raft de biblioteca; dupa el, au raspuns si alti contracandidati cu astfel de mesaje, mai mult sau mai putin reusite), face figura aparte in randul celorlalti candidati republicani prin limbajul ne-agresiv, prin elocinta si modul cum a raspuns la intrebari si provocari in timpul dezbaterilor televizate. Azi mi s-a oprit respiratia cand l-am auzit spunand ca recenta urcare in sondaje se datoreaza nu unei lucrari omenesti, ci, ati ghicit, divinitatii; mai precis, totul e facut de acel tanar care, cu 5 pesti si 2 paini, a hranit o adunare intreaga de oameni. Yep, cred ca de acum il are pe Isus pe speed-dial.

Hmm, si acum sa ajung si la concluzii. Eu nu pot intelege cum se leaga aceste doua lucruri. In nici un moment de dupa incidentele armate nu am auzit nicaieri, pe nimeni aducand macar vorba despre o posibila limitare a accesului la arme a unor anumite categorii de oameni sau controlul mai puternic al modului cum se acorda licenta de detinere. Nuuuu, asta ar fi insemnat alienarea unei categorii imense de electorat. Abia zilele astea NU se discuta despre o lege care ar limita accesul persoanelor cu boli psihice la arme. Spun ca nu se discuta, pentru ca legea merge prin procedura de aprobare tacita. Cum ar veni, cine are electorat care nu vrea sa auda de limitari, nu va spune nimic, iar cine are votanti ce vor niste reguli, se poate lauda ca exista o astfel de lege. Toata lumea castiga: politicienii, fabricantii de arme, pompele funebre si mass-media. Mai mult, sunt multi care se opun cu vehementa unei perioada de asteptare la cumpararea unei arme, pentru a fi verificat cel care doreste licenta. Sunt gigei, inclusiv mormonul de mai sus, care sustine ca e simplu de verificat acum persoana, deci nu e nevoie de perioada de asteptare. Daa, a cumpara o arma e acelasi lucru cu a lua un credit, tot Social Security e de ajuns pentru a afla credit score. Chiar, de ce nu fac un gun score? Alta paine buna de mancat!

Inteleg ca exista un amendament la Constitutia americana (al doilea), ce da dreptul cetatenilor sa aiba arme. L-am citit in original si cel putin 2 aspecte imi sar acum in ochi:

  • nu spune nicaieri ca e obligatoriu ca cetatenii sa aiba arme, deci se pot face reglementari in aceasta directie
  • amendamentul se refera la o forta militara organizata, care sa apere securitatea si libertatea unui stat; ori de aici si pana unde s-a ajuns e cam mare distanta.

Nu sunt specialist in drept constitutional, asa ca luati parerile de mai sus doar ca pe ganduri personale.

Desi numarul mortilor datorate armelor de foc nu scade deloc, nu se face nimic legislativ pentru limitarea accesului la arme. Dar e de inteles, in conditiile in care NRA (asociatia de profil din US) e extrem de puternica, sprijinul ei fiind dorit de orice candidat republican.

Ceea ce eu nu pot intelege, cu limitata mea cultura crestina, e cum se impaca perceptele biblice privind sanctitatea vietii cu acest mare OK Coral generalizat. Cum poti fi un bun crestin si in acelasi timp sa scoti mai repede pusca decat sa intorci celalalt obraz.

In plus, lumina din ochii fanaticilor religiosi nu e in alt spectru decat cea din ochii pistolarilor de ocazie…

PS: Pentru ca tot am atins subiectul Huckabee, din nou nu pot sa nu obsev prostia (ca deja nu mai am eufemisme) americanilor. In 2000, Bush n-a pierdut la diferenta mai mare (pentru ca a pierdut la vot, chiar cu tot sistemul complicat, de vot indirect) pentru ca boborul l-a vazut mai de gasca, mai popular, mai folksy decat pe Gore, care era catalogat drept teapan, impersonal, de plastic. Ma uit acum la ce se scrie in presa si vad ca lumea il place si pe nenea pastorul din aceleasi motive: ii da cu religia, vorbeste calm, zambeste, face glume, pare inteligent, dar nu atat de mult incat sa ii complexeze pe alde Billy Bob Jo si Bubba. Se pare ca n-au invatat nimic, in cei 7 ani, din ilegalitatile, agramatismele si bancurile proaste ale lui Dubluveu. Dumnezeu cu mila!

Sfantu’ din Milano

Azi 18 decembrie e ziua mea onomastica, pe rit ortodox. Cred ca o sa fiu smecher si o sa sarbatoresc si pe rit catolic, in ianuarie.

Domnul asta de mai sus nu face acupunctura, ci e Sf. Sebastian legat de cruce, drept tinta pentru soldatii romani. Ca si el fusese unul pana sa fie condamnat pentru ocrotirea crestinilor, e alta poveste. Destul ca era din Milano (asa imi explic multe).

Eu am aflat destul de tarziu de faptul ca am o zi onomastica. Cred ca eram la bunici la Broscauti si, plictisit pana peste cap (deh, ca la tara iarna, cand e prea frig), studiam calendarul ortodox si am descoperit minunea. Alaturi de Daniil Sihastru si de ceilalti crestini omorati odata cu Sf. Sebastian, figura si domnul din poza.

Acum, pentru postul asta, am citit din nou un pic pe wikipedia despre el. E mare patron (nu chiar ca Jiji, dar oricum), al infanteristilor, atletilor, iar baietii veseli si-l revendica si ei. Puschea pe limba!

La Multi Ani celor cu acelasi nume!

Bucurii mici

Ma chinui de cateva zile sa scriu un post despre americani, politica, religie si arme. O sa il pun pe piata in curand, ca mi-e ca acum e prea dur.

Am ramas destul de brusc fara mancare, asa ca am fost nevoit sa merg la cumparaturi in timpul saptamanii. De obicei, vinerea sau sambata prestez asa ceva, dar foamea bate traficul.

Pentru ca trebuia sa mai iau si cate ceva nealimentar, am decis sa merg la Walmart, desi stiam din start ca nu voi gasi cateva lucruri de care m-am mai plans (mezeluri bune si chiar branza), dar trebuia sa fac compromisul. Mi-am gasit ce aveam de luat, am cam parcurs lista facuta de acasa, am luat si ceva pe langa, dar care e comestibil. Din nou m-am enervat cu verdeata: nu stiu cum e crescuta, transportata sau tinuta, dar verdeata la supermarketuri nu are miros; sau daca are, miroase a clor. Trebuie sa gatesc ceva pentru o petrecere si imi trebuia fie patrunjel, fie marar. Pe naiba! Si nu doar la Walmart am patit asa cu verdeata. Pana la urma, cred ca pe langa busuioc (care merge bine, pentru ca aici sunt si 27 de grade ziua, soare, iar noaptea nu e rece) o sa plantez in primavara si patrunjel si poate marar. Totusi, am luat niste cimbru verde, la cutiuta (pret indecent, dar…). Mai am eu niste ierburi uscate, sper sa iasa ce vreau.

Abia terminasem merele aseara, asa ca aveam nevoie de alte fructe. Am renuntat la sucurile de fructe si la iaurt (cel putin iaurt am tot mancat in toamna) si am ramas doar cu fructele-varianta de multe ori mai scumpa si mai putin gustoasa. Am trecut nepasator pe langa standul cu banane, m-am mirat din nou de uratenia citricelor, am trecut pe langa mere (ca am tot mancat vreo 3 saptamani) si… am inlemnit! In fata mea, intr-o lada, deasupra unor guave, tronau ELE! Rodiile!!! Era prima oara cand le vedeam aici. Am avut instantaneu in nari mirosul Egeei. Prima rodie am mancat-o am furat-o din copacul de langa Kastra, cetatea ce strajuie „celebrele” statiuni Panteleimonas si Nei Pori. Era un singur pom, langa cetate, singur, plin cu rodii. Am luat una, era inca necoapta, acra ca o soacra batrana, dar atat de parfumata. Tin minte ca am lins la ea vreo ora, de acreala, dar si pentru ca parca nu vroiam sa se termine.

Am mai mancat apoi rodii si in tara, mai coapte si chiar speciale.

Ah, n-am avut telefonul la mine sa pozez lada, dar am despicat una imediat ce am ajuns acasa. Ia de salivati:

rodie.jpg

Dupa ce mi-am epuizat lista, am vrut sa gasesc si sectorul cu decoratiuni de Craciun, pardon, sarbatori. Care el, sectorul, e de fapt impartit in mai multe: felicitari de Craciun, jucarii de Craciun, pomi de Craciun, instalatii luminoase de Craciun, diferite forme de pus pe casa si in curte de Craciun si tot asa.

E poate momentul sa spun ca sunt un mare fan al decoratiunilor de Craciun, asa ca vederea celor mai mari globuri vazute vreodata (diametru cam 50-60 de cm), a figurinelor din sarma cu beculete, bune de pus in curtea casei (caprioare, pitici etc), a diverselor instalatii electrice mi-a produs o mare bucurie. Evident ca m-am apucat sa incerc sa vad cum merg beculetele-oamenii e pregatiti pentru astia ca mine, asa ca la raionul respectiv sunt tripluri la fiecare raft.

Ce mi-a placut la instalatii: au din design posibilitatea de innadire, adica stecherul de la una se potriveste intr-o „priza” a urmatoarei instalatii, asa ca poti sa faci una destul de lunga; au de asemenea diferite modele pentru decorat pe afara: in benzi, agatatoare etc. Ce nu prea mi-a placut a fost faptul ca imensa majoritate erau statice, neavand acel mic modul electronic care sa le faca sa clipeasca in diferite patternuri; exista totusi o solutie si la asta: au inclus in unele pachete niste becuri speciale, care, puse in locul unuia „normal”, fac sa clipeasca intreg circuitul.

Da, am petrecut ceva timp acolo. Inca nu sunt hotarat daca imi iau ceva pentru cele vreo 10 zile cat mai stau in Orlando, asa ca nu am cumparat nimic. Preturile nu erau mari, dar nu m-am hotarat. De la simple globulete, pana la brazi artificiali cu lumini incluse din constructie, poti gasi cam tot ce vrei. Ma tot uit acum prin camera sa vad ce s-ar potrivi. Chiar daca idiotii astia de americani dau jos toate decoratiunile pe 26 decembrie. Da, pe 26 totul se demonteaza si se baga in cutii pana la anul. Asta dupa ce au fost puse de la final de noiembrie.

Ahh, ca ultim amanunt de culoare, in boxele de la Walmart, in sectorul decoratiuni, se auzeau cantece evreiesti de Hanukkah. Curat political correctness!

UPDATE: am terminat si rodia, intre timp. Acum mi-am dat seama de ce retinusem eu ca am muncit mult la cea din Grecia: dureaza mult sa mananci nebunia asta de fruct. Dar gustul acestor mici diamante sangerii face tot efortul!

Oare ajunge Mos Nicolae si aici?

Cu toate lucrurile zilnice si rutina nebuna ce s-a instalat, aproape uitam ca in seara asta vine Mosul Nicolae…

Anul asta nu imi fac ghetele cu crema. Nu am ghete, in primul rand, ca aici e prea cald pentru asa ceva. Doar pantofii sa mi-i fac, dar sunt noi nouti, ca nu am apucat sa ii port, deci n-au nevoie. Si pantofii sport sunt albi si curati, ca astia nu au praf aici. Papucii de casa? Doar sa ii spal…

Si apoi, chiar daca as avea ghete, chiar daca le-as lustrui, ce folos? Doar sa imi dezvolt brusc alter ego-ul spre o personalitate multipla si sa ma pacalesc singur. Nu cred ca as reusi, in asa timp scurt.

Imi aduc aminte cu enorm de multa placere de ziua asta. Cand eram copil si inca credeam ca vine un mosneag sa imi puna cadourile in ghete, tin minte ca incercam sa stau seara cat se poate de tarziu, doar, doar l-as prinde. Prima data, cred ca ai mei m-au trimis la somn, apoi m-au lasat pana adormeam oricum. Apoi, cand am crescut si stiam… situatia (ca „adevarul” era mai frumos cand eram mic), tot asteptam cadourile. Incercand sa obtin cat mai multe, ii faceam ghetele si mamei si tatalui: raritate, ca nu imi place activitatea respectiva, dar atunci avea un farmec aparte.

Apoi, plecand la facultate, au fost ani in care mi-am facut singur cadoul sau mi le facea prietena. Oricum, era atmosfera, puteam discuta cu amicii si colegii despre ce primiseram fiecare.

Acum, aici… nici nu stiu daca sa le explic colegilor americani ce si cum. Desi sunt decoratiuni de Sarbatori, desi a mai coborat un pic temperatura, tot nu ma simt intrat in atmosfera de sarbatori.

O sa ma gandesc eu la ceva micut, ce mi-ar placea si pe care cumva sa il cumpar fara sa imi dau seama…

Va urez sa va aduca Mosul lucruri frumoase, de la oameni asemenea! Ah, si sa imi spuneti pe urma ce v-a adus!

UPDATE: intre timp m-am dedublat si am ajuns si la un magazin, pentru ceva cumparaturi necesare si unele de placere. Pentru ca de mult imi era pofta de niste bomboane de ciocolata (gen praline etc), am zis sa iau o cutie, nu prea mare, nu prea mica. Am ajuns acasa, am descarcat din portbagaj, am mancat o cina intarziata si am ajuns in final si la bomboane. Cand am deschis cutia, sa vezi surpriza! Pe spatele capacului, o schema foarte precisa cu ce contin bomboanele. Nu stiu daca sa rad sau sa ma minunez. Dau mai jos poza, dati click pe ea pentru varianta mare, unde se pot citi bine numele bomboanelor cu pricina. La gust sunt OK, dar nu e chiar ciocolata belgiana sau torineza!

cimg6318.jpg

Bine, mi-am mai luat si capsuni (desi pretul e aproape obscen) si smochine.

Furnicute asiatice

Cred ca am mai povestit pe undeva, dar mi-am adus aminte de asta citind postul lui Stefan despre atelierele ilegale din Italia:

Colegul de camera din Torino isi cumparase o haina de piele de la un magazin de pe Via Garibaldi (prietenii stiu de ce). Nu se uitase bine la ea cand a luat-o, asa ca, ajuns inapoi in camera, am descoperit ca era usor descusuta la spate; desi nu se vedea prea tare, totusi risca sa se propage si sa faca lucrurile mai complicate. Asa ca ne-am dus impreuna la magazin, de unde ne-au trimis unde asigurau service-ul pentru astfel de haine: o adresa pe Corso Unione Sovietica. Stiam zona, ca nu era departe de spitalul unde aveam majoritatea stagiilor, plus ca mai fusesem pe acolo cand imi cautam cazare; asa ca ne-am urcat in tramvaiul 4 (parca) si ne-am dus. Am cautat noi numarul respectiv si… am ajuns in fata unui garaj. Era numarul pus pe una dintre cele 2 usi. Dinauntru se auzea un tacanit infundat. Am batut in usa garajului si in cam juma de minut a iesit un tip intre 2 varste, destul de solid, care ne-a intrebat rastit ce dorim. Tinea usa intredeschisa, iar de corpul lui nu se vedea nimic inauntru. I-am aratat haina, bonul si biletul de la magazin. S-a luminat la fata, a luat haina si a zis sa revenim in 20 de minute; a tras prea rapid usa dupa el, asa incat n-am vazut nimic.

Ne-am facut de treaba prin zona si ne-am intors dupa cele 20 de minute. De data asta, incepuse sa bata vantul: cand stapanul a deschis din nou usa, vantul a deschis si partea de usa ce nu o tinea cu mana si asa am putut vedea deplin ce era inauntru: intr-un garaj cam pentru 2 masini (daca le inghesui) erau cam 20 si ceva de asiatici, pe vreo 4 randuri, asezati fiecare la o masina de cusut, fiecare cu un bec micut care batea doar pe partea activa a masinii de cusut; n-a ridicat niciunul capul sa se uite ce se intampla, continuand sa presteze la masinile de cusut. Aerul ce iesea de acolo era atat de statut, incat m-am oprit din respirat cand l-am simtit. Persoana respectiva a inchis rapid usa zburata de vant, ne-a aruncat haina si a inchis.

Ne-am uitat noi la haina (era cusuta bine acum), ne-am uitat amandoi la usile garajului, unul la celalalt si intr-un tarziu am luat-o din loc catre statia de tramvai.

Ah, haina nu era de la vreo firma supercunoscuta, dar magazinul de unde a cumparat-o era unul foarte respectabil. Evident ca pe eticheta nu scria „made in China”