Am cravata mea de analist

Incepusem sa scriu postul asta la cald, in timp ce soseau rezultate partiale din New Hampshire, dar am zis sa ma mai racoresc. Tot schimbam si titluri. Ramasesem la un moment dat la „Imperiul contraataca”. Mda, e patetic, dar comparatia asta luata din Razboiul Stelelor e atat de potrivita…

(respirand greu prin masca) Chelsea, I am your mother!

2% sau aproape 8000 de voturi, cam asta a fost diferenta intre castigator si candidatul de pe locul doi la democrati la aceste alegeri primare din NH. Cred ca e de notorietate de acum ca Hillary Clinton a castigat in fata lui Barack Obama. Despre explicatiile acestei situatii, in partea a doua a postului. La republicani, John McCain a reusit sa isi relanseze campania, dupa ce in vara anului trecut era aproape falimentata (zbura la economy class, isi concediase marea majoritate a consilierilor si cazuse in sondaje).

OK, poate e momentul sa intram un pic in analiza motivelor pentru care alegatorii SUSTIN ca au votat un candidat sau altul. De ce am scris cu majuscule? Aveti rabdare!

1. Economia: cu toate eforturile Finantelor de aici, economia americana e cel putin in stagnare, daca nu deja in recesiune. Un dolar foarte slab, caderea pietei imobiliare in state cruciale (Florida, California, New York) din cauza politicilor riscante ale companiilor de credit care au urmarit profitul in ciuda riscurilor, caderea sectorului industrial, exportul locurilor de munca spre piete mai ieftine, toate astea sunt ingredientele declinului. Adaugati si costurile uriase ale razboiului, China ca principal creditor al US si se poate intelege usor cum s-a ajuns aici.

In aceste conditii, economia este principalul motiv de ingrijorare al votantilor din ambele partide. Diferenta apare insa la asteptari. Daca votantii democrati ar dori o mai mare siguranta a locurilor de munca si a pensiei, republicanii vor in primul rand reduceri de taxe, care le-ar lasa in buzunar mai multi bani. Printre putinele lucruri asa-zis bune pe care le-a facut Bush a fost acea reducere de taxe din primul mandat. Ce stiu poate mai putini e ca ele s-au adresat in speciale celor cu venituri de peste 200.000 de dolari pe an (aproximativ 1% din populatie). Si-a permis acest lucru, pentru ca primise un excedent bugetar de la Bill Clinton, excedent transformat rapid insa intr-un imens deficit.

Acele reduceri de taxe nu s-au transformat insa in crestere economica de durata. Principalul sfat dat de Bush dupa 9/11 a fost: „Mergeti la cumparaturi!” si americanii s-au dus. Ceea ce insa putini spun este ca marea majoritate a lucrurilor pe care le-au cumparat nu erau produse in US: masini (nu e de mirare de ce a crescut Toyota), electronice (cred ca stie toata lumea unde se produc Sony, Panasonic, JVC, LG si tot asa), vacante in strainatate si, da, chiar case. Multi ar spune acum ca macar aici, la case, s-au intors banii in economia americana si ca a fost un fapt pozitiv. Hmm, si da, si nu: pe baza acestor venituri suplimentare, multi au cumparat prin credit ipotecar. Avansul a fost scazut de la un minim de 10-20% la doar cateva mii de dolari pentru case de cateva sute de mii. Asadar, valoarea ratei lunare a crescut foarte mult si pentru ca multi nu puteau sa si-o permita in acel moment, chiar cu tot venitul suplimentar dat de taxele mai mici, au acceptat o dobanda in crescendo: se pleca de la o dobanda mai mica, care urma sa creasca dupa o perioada de timp (exprimarea aici e cu „arms” sau brate de dobanda). Ei bine, asta s-a intamplat, s-au marit dobanzile si brusc, omuletii care si-au cumparat case mai scumpe decat isi puteau permite au descoperit ca nu mai pot plati. Si asa cand le-au cumparat casele erau scumpe, pentru ca, evident, crescand cererea, au crescut si preturile. Se ajunsesera la niste „scoruri” foarte mari (apropiate de ce se cere acum in Bucuresti).

In aceasta situatie, piata imobiliara s-a prabusit, pentru ca nu existau clienti noi care sa cumpere acele case la acele preturi. De sarbatori, m-am plimbat un pic prin cartierul de case unde stau rudele mele si am vazut foarte multe semne langa case, ce anuntau ca sunt de vanzare. Scaderile succesive ale dobanzilor de catre Trezorerie nu a dus la salvarea situatiei si se estimeaza ca va dura cel putin 3-5 ani pana la redresarea pietei.

Asadar, caderea pietei imobiliare, cresterea nivelului de indatorare al americanilor (un calcul mediu spune ca fiecare american ar avea datorii de cel putin 10.000 pe cardurile de credit; despre cum s-a ajuns aici, am scris un pic in postul despre Thanksgiving), caderea industriei, cresterea pretului petrolului, precum si pretul enorm al celor 2 razboaie sunt motivele acestei ingrijorari a electoratului.

Solutiile candidatilor? La republicani, reducerea taxelor (ca sa se bucure japonezii si chinezii si mai mult). La democrati, reducerea taxelor clasei mijlocii, revenirea la taxele mai mari pentru cei bogati, investitii in sectorul energiei sustenabile, eliminarea avantajelor corporatiilor care exporta joburi peste ocean si tot asa.

Ca sa imi dau cu parerea, eu as fi undeva la mijloc: reducerea taxelor pentru cei cu venituri mici si medii ar fi buna, dar nu cred ca americanii si-ar plati intai datoriile, ci mai degraba ar cumpara si mai multe prostii; as fi de acord cu expirarea reducerii de taxe pentru cei cu venituri mari, pentru ca si-a epuizat efectul pozitiv asupra economiei; sunt foarte de acord cu eliminarea celebrelor portite din codul fiscal, ce permit corporatiilor sa plateasca impozite foarte mici, in ciuda unui nivel oficial de taxare destul de ridicat. Imi place si ideea lui Romney de a elimina impozitul pe dividente, mai ales in contextul pietei americane, in care bursa chiar conteaza. Asadar, remiza! In plus, nu prea am auzit nimic concret privind creearea de noi locuri de munca sau macar pastrarea celor existente.

Pe de alta parte, in timp de recesiune, cand economia merge prost, electoratul american se indreapta spre Democrati, care accentueaza rolul guvernului federal fata de autonomia statelor.

2. Imigratia ilegala (pentru republicani): se estimeaza ca sunt aproximativ 12 milioane de imigranti ilegali in SUA, din care (tot aproximativ) 2 milioane au comis infractiuni. Aceasta tema, a imigratiei ilegale, este una din cele mai spinoase pentru electoratul republican, care vede in prezenta acestor persoane o amenintare complexa: pe piata muncii, ca problema de securitate, dar si una culturala. Daca explicatia pentru piata muncii este destul de evidenta (imigrantii ilegali muncesc pe salarii mult mai mici, nu platesc taxe, nu contribuie la fondul de pensii etc), cea pentru securitate e mai complexa. Astfel, pe langa faptul, evident si el, ca aceste persoane intrate ilegal in tara pot desfasura actiuni teroriste, apar si probleme aparent minore: un accident auto in care o astfel de persoana fara acte e vinovata (fara acte nu isi poate face asigurare auto) il obliga pe cel care e victima sa plateasca reparatiile fie din buzunarul propriu, fie din asigurarea sa, fapt ce duce la cresterea ratei – asadar pierde in ambele situatii. Se adauga si problema infractionalitatii din cadrul acestor grupuri de imigranti.

Problema culturala este si ea foarte interesanta si am observat-o si eu. In acest moment, comunitatea minoritara cu cea mai mare crestere o reprezinta hispanicii (sau latinos, cum sunt cunoscuti aici), urmata probabil de asiatici si indieni. Si la hispanici, si la chinezi se observa acelasi lucru: generatiile noi nu mai fac nici un fel de efort pentru a se integra – vorbesc engleza doar cand sunt fortati de imprejurari, au propriile canale TV si , presa scrisa, semnalizare bilingva pe internet, magazine, prospecte ale produselor etc. In multe sectoare din servicii si comert, este aproape imposibil sa patrunzi daca nu vorbesti spaniola. Au rafturi separate la magazinele mari, generaliste, unde gasesti produsele specifice. Exemplele sunt multiple…

Cred ca aceasta respingere a culturii americane (cata e!), a limbii engleze (cuplata cu aversiunea americanilor fata de limbile straine! asta ca sa nu zic ignoranta sau prostie) si in general a sistemului american este foarte importanta in respingerea de catre republicani a imigrantilor ilegali. Problema se complica si din cauze legislative vechi: orice copil nascut pe teritoriul american devine automat cetatean american, fapt ce duce la cereri de intregire a familiei si tot asa.

Solutiile avansate de republicani sunt destul de nedefinite: cresterea numarului trupelor de frontiera, amendarea imigrantilor ilegali, expulzarea infractorilor, expulzarea temporizata a tuturor celor aflati ilegal aici, trimiterea lor in „coada” celor care aplica pentru vize de munca/rezidenta si tot asa. Singura masura certa luata pana acum este aprobarea construirii unui zid (fizic) de-a lungul frontierei cu Mexicul, in lungime de peste 7o0 de mile, din California pana in Texas. Deja este inceputa treaba, din ce am vazut.

Sugestiile stupide cuprind colaborarea cu guvernul mexican pentru a creea conditii de munca in Mexic, ca sa nu mai aiba mexicanii de ce sa treaca granita. Yeah, right!

Parerea mea: va fi foarte greu de facut ceva pe termen scurt; chiar si cu marirea semnificativa a trupelor de frontiera (de unde vor veni banii?) Gardul/zidul respectiv probabil va limita intr-o relativa masura dimensiunea migratiei, dar nu 100%. Sunt curios ce va face cel/cea care va ajunge presedinte.

Ah, evident, democratii nu se ating de acest subiect, pentru ca minoritatile sunt in general parte a bazinului lor electoral.

3. Razboiul din Irak si problema securitatii nationale: Keith Olbermann (MSNBC) isi incheie fiecare emisiune reamintind cate zile au trecut de cand Bush a declarat incheierea operatiunilor militare majore din Irak. Va mai aduceti aminte de acest moment?

Desi lucrurile par sa mearga mai bine (desi in aceste zile au murit un numar important de soldati americani), totusi problema razboiului din Irak si, in general, cea a securitatii nationale ramane una importanta. Cu exceptia lui Ron Paul (candidat atipic pentru partidul republican, fost candidat libertarian la presedintia US), toti candidatii republicani sunt de acord cu ramanerea trupelor americane in Irak pe termen nedefinit, legand-o direct de asigurarea securitatii in US. Nu revin aici la istorie, la neexistenta armelor de distrugere in masa, la neimplicarea lui Saddam in 9/11. Faptul ca acea crestere a numarului de trupe din ianuarie 2007 a dus la scaderea numarului de victime doar pana la nivelul din 2006 pare sa nu ii loveasca prea tare pe republicani, care l-au creditat pe John McCain cu ideea acelei cresteri a trupelor si deci cu acest „succes”.

Deja argumentele din 2003, cum ca petrolul obtinut din Irak va compensa cheltuielile, ca irakienii vor dansa pe strazi la venirea trupelor etc nu mai sunt nici macar amintite, darmite combatute. Toti candidatii democrati cer acum retragerea trupelor, dar in momentul votului, cu exceptia lui Barack Obama (care nu era senator in acel moment), toti – Clinton, Edwards, Biden si Dodd – au votat pentru acordarea acelor prerogative speciale lui Bush, care a hotarat singurel ca porneste razboiul.

Costurile materiale ale celor 2 razboaie au depasit 1000 de miliarde de dolari si se preconizeaza ca vor depasi 2000, chiar cu retragerea preconizata de democrati. Ca numar de victime si raniti… nici nu mai vreau sa ma uit.

Parerea mea: va dura cel putin 2 ani retragerea trupelor combatante daca va fi un presedinte democrat si naiba stie cat daca va castiga un republican. O buna parte din ele vor fi redirectionate spre Afghanistan, unde situatia se complica.

4. Sistemul sanitar: „Statele Unite au cel mai performant sistem sanitar din lume!” sustin cam toti candidatii. Asa o fi, dar e si cel mai scump, de departe. Am vazut cateva facturi ale matusii mele, care a avut cateva probleme de sanatate, si m-am cam speriat. Daca nu ai asigurare de sanatate de la locul de munca sau nu ai un venit care sa iti permita sa iti cumperi separat, esti un om mort, la propriu si la figurat. Plus ca asigurarea nu asigura tot, existand co-plata, sume pe care le platesti si abia apoi intra asigurarea si tot asa. Se estimeaza ca exista 47 de milioane de americani fara asigurare de sanatate. Fiind un stat federal, situatia legislativa e inegala in cele 50 de state.

Aici, diferenta intre democrati si republicani este majora. Astfel, democratii doresc sporirea rolului guvernului federal, in timp ce republicanii vor sa lase totul la mana fiecarui stat. Din cei 3 democrati cu sanse ramasi in cursa, Edwards si Clinton doresc impunerea cumpararii de catre fiecare cetatean a asigurarii de sanatate, fie prin angajator, fie separat (evident, cu avantaje financiare, deduceri fiscale etc), in timp ce Obama se concentreaza intai pe reducerea costurilor si abia apoi pe impunerea obligativitatii; Obama doreste obligativitatea asigurarii copiilor, argumentand ca ei nu pot alege singuri.

La republicani, se pune accentul pe individ, adica pe cumpararea separata a asigurarii de catre cei care nu sunt inca asigurati. Mai mult, ei folosesc termenul de „socialized medicine” (care cred ca s-ar traduce mai degraba si mai inteligibil prin „sistem national de sanatate”) pentru a speria propriul electorat. Culmea sau nu, frica de comunism/socialism (diferentele se pare ca sunt prea fine pentru republicani) inca domina acest grup de electori.

Romney se lauda ca sistemul obligatoriu impus de el in Massachusetts pe vremea cand era guvernator a avut succes. Am citit insa si pareri ale unor cetateni din acel stat care sustin ca acest sistem doar a imbogatit societatile de asigurare, pentru ca includerea mai multor persoane in sistem nu a dus la scaderea costurilor, asa cum asigura Romney. Stiind acum cate ceva despre „cultura” corporatista din sistemul medical de aici, tind sa cred ca aveau dreptate acei oameni.

Ce mi-a placut in aceste dezbateri pe aceasta tema a fost parerea lui Huckabee, care a remarcat corect ca sistemul e construit in special pentru a trata bolile cronice in loc sa fie centrat spre preventie si profilaxie. Stiind cat costa medicamentele pentru tratamentul bolilor cronice, inteleg de ce sistemul e debalansat in aceasta directie.

Parerea mea: daca va castiga un democrat, cred ca va reusi sa faca ceva doar daca se va apuca imediat de acest lucru, in prima perioada a mandatului, pentru ca atunci are capitalul politic si de incredere pentru a putea impune modificari legislative de asemenea natura. Daca va fi un republican, nu cred ca vor scadea costurile sau primele de asigurare.

As mai vorbi si despre educatie, dar deja postul e kilometric si mai am si de aerisit cateva impresii personale.

Urmeaza alegeri primare in Michigan pentru republicani (democratii si-au pierdut toti delegatii la conventie, pentru ca au mutat data mult prea aproape de New Hampshire) si un caucus in Nevada. Pentru Mitt Romney, cred ca e momentul in care e obligat sa castige in statul natal, pe care tatal sau l-a condus timp de 3 mandate ca guvernator. In Nevada, Obama a primit sprijinul sindicatului culinar, care cuprinde toti lucratorii din industria cazinourilor si restaurantelor, adica aproximativ 60.000 de angajati (la un numar de 500.000 de democrati inregistrati, din care o mica parte participa la alegeri primare), iar astazi a primit sustinerea lui John Kerry, fostul nominalizat democrat din 2004, precum si, indirect, a lui Nancy Pelosi, presedintele Camerei Reprezentantilor (si a 3 in ierarhia americana, dupa presednte si vicepresedinte) si una din liderii aripii liberale din Partidul Democrat.

Voi mai reveni cu detalii despre ce urmeaza. Deja postul asta e kilometric si mai am si partea „personala”, asa ca aceasta parte de analiza (cat mai) obiectiva se opreste aici.

***

Ei, si acum sa ne suflecam manecile!

Intrebarea care a obsedat jurnalistii in primele ore de dupa aflarea rezultatelor a fost cum naiba a castigat Clinton cand TOATE sondajele il dadeau castigator pe Obama, cu cel putin cateva procente pana la 14 puncte diferenta. Explicatia a fost ca femeile de varsta medie si mai in varsta, care de obicei sunt mai pasive la vot, au reactionat foarte puternic la episodul emotional al lui Hillary, care a parut ca lacrimeaza atunci cand a fost intrebata cum rezista in fata tuturor atacurilor contracandidatilor. Apoi, s-a mai spus ca este posibil ca votantii sa nu fi spus adevarul atunci cand au declarat ca ar vota cu Obama, pentru ca nu au vrut sa para rasisti. Exista antecendente in care candidati de culoare erau creditati cu multe procente inainte de vot, ca apoi rezultatele sa fie pe dos.

S-a mai discutat, dar destul de pasager, despre gradul de veridicitate al emotiilor/lacrimilor doamnei Clinton. Parerea aproape generala a fost ca a fost sincera si ca n-a fost nimic premeditat sau prefacut. Hmm, spre deosebire de ceilalti analisti, eu am in minte antecedentul Basescu. Mai mult, avand in vedere toata sarada din acea zi, in care campania ei anunta demiteri si aduceri de forte proaspete, probleme cu fondurile, posibilitatea sa sara peste alegerile din Nevada si Carolina de Sud, cred ca au jucat foarte inteligent in a impresiona si induce mila si compasiunea in randul acestui segment de electorat.

Ma deranjeaza enorm acest tip de campanie, de discriminare pozitiva. Pe de o parte, doreste sa fie tratata egal atunci cand e vorba de securitate nationala si armata, dar pe de alta, sa nu fie atinsa nici cu o floare referitor la trecutul ei, la voturile exprimate sau la influenta pe care a avut-o in perioada petrecuta la Casa Alba (toate hartiile sunt sigilate si nu este permis accesul presei la ele). Am citit materialele de pe site-ul ei privind propunerile pe care le are in diverse domenii: educatie, sanatate, economie etc si marea majoritate sunt comestibile. In acelasi timp, insa, vazand strategia pe care o adopta in lupta electorala, atat ea direct, cat si consilierii sau apropiatii, ma face sa ma intreb daca imaginea creeata de republicani, aceea de personalitate antagonizanta, nu cumva e aproape de adevar.

Oricum, daca a fost strategie ce s-a intamplat marti, atunci trebuie luata in seama pentru eficacitate.

Despre Obama as avea de spus si bune si rele, dar poate alta data.

Sa ajung la „prietenii” mei, republicanii.

Inca de cand nu eram in US, dar urmaream procesul politic de aici, ma mira toata discutia asta despre valori, Reagan si tot restul. Sa le luam pe rand:

  • religia: am mai discutat despre asta, mai ales in relatie cu armele; ca sa sintetizez, atunci cand intr-un stat laic un grup religios ajunge sa hotarasca cine este presedinte si sa influenteze profund politici in educatie si stiinta, impotriva propriei Constitutii, incepe sa nu imi mai placa. In plus, sunt deja multe cazuri, unele foarte celebre, de predicatori sau preoti care au un interes deosebit in propasirea tineretului de sex masculin.
  • dreptul la arme: am mai vorbit si despre asta; tot pe scurt, ma deranjeaza ipocrizia si indiferenta fata de faptul ca US are una din cele mai mari infractionalitati armate, iar incidentele cu personaje indragostite de tragaci care au lichidat zeci de persoane sunt constante, daca nu dese.
  • avortul si dreptul la viata: alta ipocrizie majora; viata unui embrion nenascut e mult mai venerata decat viata unor veterani de razboi sau oameni saraci. Pentru asta, cercetatori nu pot folosi bani federali pentru studii ce implica celule stem recoltate de la embrioni (discutia e lunga, nu e cazul aici; destul de spus ca exista embrioni „construiti” pentru inseminarea artificiala si care sunt apoi aruncati) si boli importante nu isi gasesc tratament.
  • taxele: am explicat mai sus ce au facut domnii cu banii ramasi in buzunar.
  • familia heterosexuala si rolul ei: aaaaaahh, aici e ipocrizia maxima. Domnii republicani considera ca doar familia heterosexuala e cea buna, potrivita, binecuvantata si naturala, singura in stare sa cladeasca societatea, sa creasca progeniturile intr-un mod sanatos, civic, etic si moral. Hmm, asa o fi! Dar atunci cum e treaba cu rata divorturilor in familiile astea heterosexuale? De ce, daca e ceva natural si binecuvantat, nu prea mai rezista multe dintre ele, chiar daca au fost tinute si in biserica?

Fac paragraf separat, pentru ca merita discutia: e clar ca familia traditionala, de acum 40-50 de ani a disparut. In acea perioada, era de ajuns un singur salariu, al barbatului care lucra in industrie, si aducea destui bani acasa astfel incat sotia sa poata sta acasa sa creasca copiii, sa aiba grija de gospodarie si tot asa. Nu vreau sa ma intelegeti gresit, nu e misoginism, ci pur si simplu asa era situatia in America rurala si din orasele mici. Nu mai pun problema egalitatii intre femei si barbati, care a devenit realitate destul de tarziu in secolul al XX-lea. Asadar, situatia economico-sociala de acum nu mai e favorabila unei astfel de constructii familiale. In ciuda acestui fapt, republicanii ii dau inainte cu acest vis, care ramane doar atat, un vis!

Apoi, in ceea ce priveste homosexualitea si uniunile/casatoriile, am un principiu foarte simplu: ce nu ma afecteaza nu ma intereseaza! Oricum, nu cred ca rata divorturilor ar depasi-o pe cea a heterosexualilor. Mai mult, din cauza stigmatelor, as tinde sa cred ca aceste cupluri sunt mai solide si mai solidare, tocmai pentru ca au atatea probleme.

Discutia merge si mai departe, cu adoptiile/cresterea unui copil de catre un cuplu homosexual (fie barbati, fie femei). Din nou, conservatorii spun ca e o blasfemie, ca acei copii ar fi „condamnati” sa devina si ei homosexuali si tot asa. Iarasi, realitatea imi spune ca daca ar fi asa, copiii crescuti in familii heterosexuale ar trebui sa fie toti oameni realizati, echilibrati, inteligenti, cu bun simt si tot asa. Cred ca nu e nevoie sa va spun eu ca nu e asa, nici pe departe.

Apoi, inchei cu aceasta obsesie a republicanilor cu Reagan. Nenea Reagan, actor destul de prost, guvernator de California inainte de a deveni presedinte, a inceput primul mandat in 1980! Da, ati citit bine, acum aproape 30 de ani, intr-o perioada in care existau doar 2 superputeri, terorismul era o chestie locala, locurile de munca din industrie erau inca in US si nu in China sau India, incalzirea globala nu cred ca exista macar ca termen si tot asa. Este ultimul presedinte republican care n-a pierdut nici un razboi pentru ca nu a inceput nici unul. E ultimul presedinte american care a reusit sa atraga si democrati sa il voteze in numar mare (e adevarat, dupa ce democratul Jimmy Carter o cam rasolise). Asadar, asta e eroul republicanilor, un presedinte de acum 20 si ceva de ani. It’s all about the future, ain’t it?

Acum, ca sa mai salvez o umbra de obiectivitate, dintre toti candidatii republicani, il respect pe McCain pentru trecutul sau in armata si sacrificiul sau, admir faptul ca Fred Thompson (pe care il stiti din Law&Order, dar si din Hunt for Red October) a avut curajul sa fie singurul care are o propunere concreta de redresare a sistemului de pensii (desi are un stil de campanie foarte ciudat), ma uit cu interes analitic la prestatiile charismatice ale lui Huckabee. Nu imi place deloc de Giuliani si am pareri mixte despre Mitt Romney.

Hmm, mai am, dar ma doare degetul doar sa derulez postul asta, deci e de ajuns.

V-a placut?

2 Răspunsuri to “Am cravata mea de analist”

  1. stefantalpalaru Says:

    Foarte interesant. Nu credeam că se mai vorbeşte de Reagan după ce a avut doar un rol decorativ în al doilea mandat.

    Madam Hillary a cam jucat teatru în scena demoazelei in distress, iar CNN a arătat un material cu bunica lui Obama curăţând porumb undeva în Africa. Cu toate astea şi luând în considerare mincinoşii, tot nu văd cum s-a răsturnat aşa de spectaculos procentajul prevăzut statistic. Poate ştie ceva Diebold?

  2. manoland Says:

    Felicitari ca ai rezistat sa citesti atata. Chiar ma gandeam sa pun avertizare de genul: Atentie, post lung!

    Nu stiu ce sa zic cu frauda. Nu m-ar mira asa tare. Asta e, de acum nu se mai poate face nimic. Sunt curios sa vad strategia echipei Obama de acum incolo.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s